
Comisia pentru piață internă și protecția consumatorilor din Parlamentul European se reunește în această sptămână, la Bruxelles, pentru a analiza o serie de teme legate de siguranța produselor, comerțul online și funcționarea pieței interne.
Un punct central al agendei îl reprezintă audierea reprezentanților platformei TEMU, în contextul preocupărilor tot mai mari privind vânzarea de produse nesigure sau ilegale în Uniunea Europeană. Eurodeputații vor discuta cu reprezentanții companiei despre respectarea regulilor europene privind protecția consumatorilor și aplicarea legislației în domeniu.
În paralel, comisia va organiza un atelier dedicat restricțiilor teritoriale de aprovizionare, considerate unele dintre cele mai importante bariere rămase în calea pieței unice, potrivit strategiei Comisiei Europene pentru 2025.
Eurodeputații vor avea și un dialog structurat cu comisarul european Maroš Šefčovič, în cadrul căruia vor fi abordate teme precum uniunea vamală și provocările actuale din comerțul internațional.
Pe agenda reuniunii se află și o audiere privind inițiativa cetățenească europeană „Stop destroying videogames”, care solicită reguli pentru a împiedica producătorii să facă jocurile video inutilizabile după încetarea suportului oficial.
De asemenea, comisia va vota un raport privind simplificarea procedurilor pentru produsele chimice și va analiza evoluția negocierilor privind reforma codului vamal al Uniunii și crearea unei noi autorități vamale europene.
În cadrul discuțiilor vor fi prezentate și rapoarte privind siguranța produselor la nivel european, inclusiv sistemul Safety Gate, precum și evaluări privind echipamentele de control utilizate la frontierele Uniunii.
Reuniunea face parte din procesul legislativ și de supraveghere al Parlamentului European în domenii esențiale pentru funcționarea pieței interne și protecția consumatorilor.

Be the first to comment