
Consiliul Uniunii Europene a decis prelungirea măsurilor restrictive aplicate persoanelor și entităților responsabile de acțiuni care vizează destabilizarea, subminarea sau amenințarea suveranității și independenței Republicii Moldova, până la data de 29 aprilie 2027.
Regimul de sancțiuni vizează în prezent 23 de persoane și 5 entități. Acestea sunt supuse înghețării activelor, iar punerea la dispoziție de fonduri sau resurse economice către acestea, direct sau indirect, este interzisă. În cazul persoanelor fizice, sancțiunile includ și interdicția de călătorie, care le împiedică să intre sau să tranziteze teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene.
Decizia vine în contextul în care Uniunea Europeană își reafirmă angajamentul de a sprijini Republica Moldova în consolidarea rezilienței și stabilității, pe fondul activităților destabilizatoare persistente atribuite Rusiei, inclusiv atacuri hibride care vizează instituțiile democratice ale statului.
Consiliul European a subliniat anterior necesitatea continuării cooperării strânse cu Republica Moldova pentru a face față acestor provocări, evidențiind impactul direct asupra securității la frontierele externe ale Uniunii.
Cadrul juridic pentru aceste măsuri restrictive a fost instituit în aprilie 2023, la solicitarea autorităților de la Chișinău, permițând sancționarea celor implicați în acțiuni care afectează democrația, statul de drept, stabilitatea și securitatea țării.
De la începutul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, eforturile de destabilizare a Republicii Moldova s-au intensificat, ceea ce a determinat consolidarea instrumentelor de răspuns la nivel european.

Be the first to comment