
Direcția Națională Anticorupție a anunțat trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Cristian Victor Popescu Piedone, fost președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), acuzat de permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii de foloase necuvenite.
Potrivit procurorilor DNA, în 7 martie 2025, Piedone, în calitate de președinte al ANPC, ar fi informat un reprezentant al unui hotel din Sinaia despre un control tematic ce urma să fie efectuat în aceeași zi de inspectorii instituției. Acesta ar fi divulgat atât momentul verificării, cât și obiectivele controlului, oferind totodată indicații privind modul de pregătire a spațiilor care urmau să fie inspectate, astfel încât unitatea să nu fie sancționată.
În urma acestor informații, reprezentanții hotelului au luat măsuri pentru a ascunde eventualele nereguli, iar în timpul controlului, unitatea de cazare nu a fost sancționată de funcționarii ANPC.
DNA precizează că dosarul a fost înaintat Tribunalului Brașov, cu propunerea de menținere a măsurii controlului judiciar.
Procurorii subliniază că trimiterea în judecată reprezintă finalizarea anchetei penale, iar până la pronunțarea unei hotărâri definitive, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Be the first to comment