
România va accesa Fondul European de Ajustare la Globalizare (FEAG) pentru a sprijini peste 400 de angajați ai companiei Amazon România disponibilizați în prima jumătate a acestui an. Decizia a fost confirmată la Bruxelles, în cadrul unei întâlniri dintre vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță, și Petre Florin Manole, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
„Am propus Ministrului Muncii să demarăm procedura pentru Fondul European de Ajustare la Globalizare. Ministerul trebuie să lanseze procedura și m-am bucurat să aflu chiar de la Ministrul Muncii, Petre Florin Manole, că aceasta va fi lansată”, a declarat Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European.
Procedura vizează sprijinirea celor 417 angajați concediați în regiunea de nord-est a României, prin finanțare europeană destinată formării profesionale, consilierii, recalificării sau sprijinirii inițiativelor independente.
Demersul a fost inițiat de eurodeputatul Nicu Ștefănuță, care a reamintit autorităților române de precedentul din 2012, când România a beneficiat de 2,9 milioane de euro din același fond, pentru sprijinirea foștilor angajați ai companiei Nokia.
FEAG oferă sprijin persoanelor care își pierd locul de muncă din cauza transformărilor economice generate de globalizare sau de tranzițiile industriale, având rolul de a facilita reintegrarea acestora pe piața muncii.
Nicu Ștefănuță este primul europarlamentar român afiliat grupului Verzilor/Alianța Liberă Europeană (Greens/EFA) și deține funcția de vicepreședinte al Parlamentului European. Este membru al Comisiei pentru Bugete și al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie, precum și supleant în Comisia pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală și în Comisia pentru Sănătate Publică.
Be the first to comment