NOD devine distribuitor autorizat Apple și aduce în România experiența completă Apple pentru mediul de afaceri

Andrei Militaru, CEO NOD. FOTO Smartpoint
Andrei Militaru, CEO NOD. FOTO Smartpoint

Începând cu 1 iulie 2025, Network One Distribution (NOD), principalul ecosistem tehnologic din România, devine Distribuitor Autorizat Apple, extinzând astfel accesul partenerilor săi la întreg portofoliul de produse și soluții Apple. Această colaborare reprezintă un moment-cheie pentru piața IT locală, consolidând poziția NOD în domeniul soluțiilor premium dedicate mediului B2B și sprijinind accelerarea digitalizării în rândul companiilor românești.

Noua poziție le permite celor peste 3.000 de parteneri NOD să beneficieze de suport specializat, integrare în Apple Partner Portal și acces la resurse comerciale și tehnice avansate. Accentul va fi pus pe dispozitive precum Mac și iPad, recunoscute pentru fiabilitatea, securitatea și integrarea fluidă în infrastructurile moderne de lucru.

„Ne poziționăm ca principalul furnizor de tehnologie IT din România care aduce în premieră experiența completă Apple către resellerii locali, pentru a sprijini creșterea vânzărilor și digitalizarea mediului de business. Produsele Apple sunt alegerea ideală pentru companiile agile, pentru că oferă securitate avansată și performanță ridicată, la un cost total de deținere avantajos”, a declarat Andrei Militaru, director general al Network One Distribution.

Colaborarea cu Apple deschide oportunități importante în domenii precum IT&C, servicii financiare, educație digitală, dar și pentru segmentul creatorilor de conținut și antreprenorilor independenți. NOD va integra acest parteneriat într-o strategie mai amplă care vizează consolidarea unui ecosistem digital eficient și sustenabil în România.

Ca parte a noii colaborări, resellerii vor putea utiliza platforma Apple Business Manager, accesa programe de leasing, trade-in și certificare tehnică, precum și participa la sesiuni de training specializate.

NOD continuă astfel misiunea de a sprijini inovația, digitalizarea și dezvoltarea tehnologică a mediului de afaceri din România, contribuind totodată la alinierea acestuia la cele mai înalte standarde internaționale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*