
Miniștrii de finanțe din zona euro au transmis, într-o declarație oficială adoptată în cadrul Eurogrupului, că economia regiunii continuă să dea dovadă de reziliență, în ciuda șocurilor succesive din ultimii ani. Potrivit prognozei de primăvară a Comisiei Europene, PIB-ul zonei euro va înregistra o accelerare în 2026, susținută de creșterea veniturilor reale disponibile ale gospodăriilor și de investițiile sprijinite prin Mecanismul de Redresare și Reziliență și alte fonduri europene.
„În pofida incertitudinilor economice și geopolitice, piața muncii rămâne solidă, cu rate de șomaj la minime istorice. Inflația s-a stabilizat deja în jurul țintei de 2% a Băncii Centrale Europene, mai devreme decât se anticipa”, se arată în declarația Eurogrupului.
În ceea ce privește echilibrul fiscal, deficitul public al zonei euro este așteptat să rămână ușor peste pragul de 3% din PIB în 2025 și 2026, iar datoria publică se va menține în jurul nivelului de 90% din PIB. Orientarea fiscală a fost una restrictivă în 2024, urmând să devină neutră în 2025 și să se păstreze în această direcție și în 2026. Potrivit Eurogrupului, această abordare este adecvată în contextul actual, marcat de scăderea presiunilor inflaționiste și de perspective economice mai prudente, în special pentru statele cu niveluri ridicate de datorie publică.
Un aspect major abordat în declarație este consolidarea capacităților de apărare ale Uniunii Europene. Unsprezece state membre ale zonei euro au solicitat deja activarea clauzei naționale de excepție pentru cheltuielile de apărare, pentru perioada 2025–2028. Miniștrii au subliniat că această clauză va fi aplicată cu prudență, pentru a permite o tranziție sustenabilă spre un nivel mai ridicat al investițiilor în apărare, fără a compromite sustenabilitatea bugetară.
„Direcționarea cheltuielilor de apărare către investiții productive și inovare poate sprijini activitatea economică în Europa, sporind capacitatea economiilor noastre de a absorbi costurile și de a obține cea mai bună valoare pentru banii publici”, se precizează în comunicatul oficial.
Pe termen mediu, Eurogrupul va urmări reprioritizarea treptată a bugetelor naționale, astfel încât să fie acoperite noile nevoi legate de securitate, fără a neglija alte provocări structurale și sociale. În același timp, angajamentele bugetare ale statelor vor fi aliniate cu noul cadru de guvernanță economică, iar Comisia Europeană va analiza proiectele de buget pentru 2026 în vederea menținerii unui echilibru fiscal adecvat și diferențiat între statele membre.
Be the first to comment