Ziua Națională este marcată cu ceremonii militare, expoziție de tehnică la Arcul de Triumf și activități în toate garnizoanele din țară

Marinari militari. FOTO FNR
Marinari militari. FOTO FNR

România sărbătorește astăzi, 1 Decembrie, Ziua Națională prin ceremonii militare și religioase organizate în întreaga țară, cu participarea structurilor Armatei României și a autorităților locale. Drapelul național va fi arborat în toate instituțiile militare, iar navele maritime și fluviale vor ridica Marele Pavoaz, în semn de omagiu și respect față de simbolurile statului român.

La București, manifestările vor avea loc în zona Arcului de Triumf, unde, după încheierea ceremoniei oficiale, va fi deschisă publicului o amplă expoziție de tehnică militară. Vizitatorii vor putea vedea vehicule, echipamente și sisteme moderne utilizate de forțele armate, expoziția fiind accesibilă până la ora 14.30.

În garnizoanele din țară, militarii vor lua parte la activități dedicate Zilei Naționale, la invitația autorităților locale. Ceremoniile vor include depuneri de coroane, parade militare, momente religioase și întâlniri cu comunitățile locale.

Militarii aflați în teatrele de operații și în misiuni externe vor marca, la rândul lor, Ziua Națională prin ceremonii militare și activități specifice, organizate în bazele în care își desfășoară misiunile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația EUplus, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe EUplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*