
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a lansat în consultare publică trei scheme de ajutor de stat dedicate eficienței energetice în infrastructura de transport, finanțate prin Fondul pentru Modernizare. Măsurile vizează extinderea rețelei de stații de reîncărcare pentru vehicule electrice, tranziția către mobilitate cu emisii zero și investiții verzi în porturile din România.
Prima schemă, denumită „e-Mobility RO”, are ca obiectiv crearea unei rețele strategice de stații de reîncărcare rapidă și ultra-rapidă pe autostrăzi, drumuri expres și naționale, aflate în administrarea CNAIR. Bugetul total este de 299 milioane de euro, iar valoarea maximă pe care o poate solicita un beneficiar este de 30 milioane de euro. Proiectele pot fi implementate până la 30 iunie 2030, iar plata ajutoarelor de stat este posibilă până la sfârșitul aceluiași an.
Cea de-a doua schemă – „e-MOVE RO” – sprijină investițiile în rețele de reîncărcare pentru flotele proprii sau pentru uz public, alături de sisteme de producere și stocare locală de energie regenerabilă. Bugetul total alocat este de 250 milioane de euro, împărțit între două submăsuri: 101 milioane pentru infrastructura de reîncărcare și 149 milioane pentru soluții integrate de energie verde. Valoarea maximă a sprijinului pe beneficiar este de 25 milioane de euro, iar perioada de aplicare se încheie în decembrie 2028.
A treia intervenție vizează modificarea Schemei de ajutor de stat pentru investiții în porturile maritime și interioare, prin introducerea unei noi măsuri finanțate tot din Fondul pentru Modernizare. Aceasta susține proiecte care îmbunătățesc eficiența energetică a porturilor aflate pe rețeaua TEN-T sau în afara acesteia. Sunt eligibile investițiile în infrastructura electrică, stații modulare de încărcare, surse regenerabile și sisteme de stocare. Bugetul total este de 150 milioane de euro, iar schema va funcționa în regim „primul venit – primul servit”.
„Aceste instrumente au rolul de a accelera tranziția verde în sectorul transporturilor și de a consolida obiectivele asumate prin Planul Național Integrat Energie și Schimbări Climatice 2021–2030”, a transmis Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
Be the first to comment