
Foștii angajați ai companiei suedeze Northvolt AB, producător de baterii pentru vehicule electrice intrat în faliment în martie 2025, vor putea beneficia de sprijin european pentru reintegrarea pe piața muncii. Comisia pentru Bugete a Parlamentului European a aprobat joi propunerea Comisiei Europene de a mobiliza 8,5 milioane de euro din Fondul european de ajustare la globalizare pentru lucrătorii disponibilizați (EGF).
Decizia a fost adoptată cu 23 de voturi pentru, unul împotrivă și o abținere, ca răspuns la solicitarea transmisă de guvernul Suediei după concedierea a aproape 6.500 de angajați ai Northvolt AB. Aproximativ 5.800 dintre aceștia vor fi sprijiniți direct prin măsurile finanțate din EGF.
Sprijinul are ca obiectiv reinserția rapidă pe piața muncii, prin orientare profesională, consiliere, programe de formare, reconversie și sprijin pentru cei care doresc să își deschidă o afacere. Costul total al acestor măsuri este estimat la circa 14,2 milioane de euro, din care UE asigură 60%, iar autoritățile suedeze restul de 40%.
Propunerea urmează să fie supusă votului în plenul Parlamentului European în luna decembrie, la Strasbourg.
Regulamentul EGF 2021–2027 permite statelor membre să solicite finanțare atunci când cel puțin 200 de angajați își pierd locurile de muncă într-o perioadă de referință, ca urmare a unor restructurări majore și imprevizibile. De la lansarea mecanismului în 2007, fondul a fost utilizat în 183 de cazuri, oferind sprijin pentru peste 172.000 de persoane din 20 de state membre.

Be the first to comment