Sameday investește peste 80 de milioane de euro în 2025 și dublează capacitatea de livrare pentru Black Friday

Hub de sortare a coletelor. FOTO Sameday
Hub de sortare a coletelor. FOTO Sameday

Compania de curierat Sameday, pionierul livrărilor în easybox din România, a anunțat investiții record de peste 80 de milioane de euro în acest an, dedicate extinderii regionale, tehnologiei și infrastructurii logistice. În urma acestor investiții, compania este pregătită să proceseze până la un milion de colete pe zi în perioada Black Friday, cea mai aglomerată din an pentru sectorul de e-commerce.

„Black Friday marchează o perioadă cu o creștere semnificativă a volumelor și a complexității livrărilor. Toate investițiile noastre în extinderea rețelei de livrare, în infrastructura logistică și în soluțiile tehnologice performante au un scop comun – acela de a sprijini partenerii din e-commerce și de a oferi clienților o experiență rapidă, sigură și predictibilă. Aplicația Sameday, care a depășit 4 milioane de descărcări, joacă un rol esențial în această transformare”, a declarat Lucian Baltaru, CEO Sameday Group.

Anul 2025 marchează cea mai amplă etapă de investiții din istoria companiei, reprezentând 30% din bugetul total al ultimilor cinci ani. În această perioadă, Sameday a investit peste 250 de milioane de euro în dezvoltare, inaugurând cinci centre logistice noi și un centru dedicat coletelor agabaritice în proximitatea hubului principal de la Rudeni. Cele trei huburi regionale din București, Sibiu și Brașov sunt acum capabile să proceseze un volum record de comenzi zilnice.

Rețeaua easybox, considerată cea mai extinsă din regiune, a crescut cu peste 20% în România, depășind 7.700 de puncte active. În prezent, există un locker Sameday la aproximativ 3.500 de locuitori, iar distanța medie până la cel mai apropiat easybox este de șase minute. Compania a extins și rețeaua Sameday Point, care a ajuns la aproape 1.600 de locații la nivel regional, oferind capacitate suplimentară în zonele urbane cu cerere ridicată.

Pe lângă extinderea națională, Sameday a lansat serviciul de livrări internaționale în toate țările Uniunii Europene, accesibil direct din platforma web și din aplicația mobilă.

Pentru România, ziua de 10 noiembrie este estimată a fi cea mai intensă din punctul de vedere al volumelor de livrare, compania anticipând peste 4 milioane de colete livrate doar în rețeaua easybox.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația EUplus, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe EUplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*