RE/MAX România: “Piața imobiliară își menține ritmul de creștere. Bucureștiul și marile orașe conduc topul tranzacțiilor în T4 2025”

Răzvan Cuc, Președinte REMAX. FOTO Total PR
Răzvan Cuc, Președinte REMAX. FOTO Total PR

Piața imobiliară din România continuă pe un trend ascendent în ultimele luni ale anului 2025, potrivit unei analize publicate de RE/MAX România, parte a celei mai mari rețele de real-estate din lume. Contextul economic și fiscal actual determină cumpărătorii și investitorii să accelereze achizițiile, anticipând posibile creșteri de taxe în 2026.

În segmentul rezidențial, se remarcă o orientare tot mai accentuată către apartamentele vechi, considerate o opțiune mai avantajoasă după eliminarea impactului creșterii TVA. Locuințele cu suprafețe mai mici și prețuri accesibile vor domina cererea în marile centre urbane, unde ritmul tranzacțiilor rămâne susținut, în special în zonele centrale și semicentrale.

„Apartamentele vechi au avantajul prețului fără TVA-ul majorat, rămânând sub costul unitar al celor noi, ceea ce atrage interesul cumpărătorilor care vor tranzacții rapide. Este foarte probabil ca acest segment să înregistreze o scurtare a timpului mediu de vânzare, mai ales acolo unde proprietarii sunt reprezentați de agenți profesioniști”, a declarat Răzvan Cuc, președinte RE/MAX România.

În ceea ce privește evoluția prețurilor, specialiștii estimează că Bucureștiul va continua să conducă topul creșterilor, fiind perceput drept o piață încă subevaluată. Zonele din proximitatea proiectelor majore de infrastructură, inclusiv cele din jurul tronsoanelor Autostrăzii Moldovei, ar putea înregistra performanțe peste media națională.

Piața chiriilor se menține dinamică, în special în centrele universitare, unde cererea ridicată este alimentată de creșterea numărului de studenți. Majorarea taxelor aplicate proprietarilor ar putea duce la ajustări de prețuri în perioada următoare.

Pe segmentul investițional, T4 2025 se anunță unul dintre cele mai active din ultimii ani. Tradițional, finalul de an aduce o creștere a achizițiilor din partea investitorilor care își direcționează bugetele disponibile, fenomen amplificat acum de perspectiva creșterii taxării dividendelor în 2026. Mulți antreprenori preferă să reinvestească capitalurile în imobiliare, pentru a le proteja de viitoarele modificări fiscale.

RE/MAX România estimează o creștere a volumului de tranzacții pe final de an, susținută de o politică de creditare mai flexibilă și de apetitul crescut al băncilor pentru finanțarea achizițiilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația EUplus, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe EUplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*