
Parlamentul European a acordat, marți, 16 decembrie 2025, Premiul Saharov pentru libertatea de gândire jurnaliștilor Andrzej Poczobut și Mzia Amaglobeli, aflați în detenție în Belarus, respectiv Georgia. Distincția a fost înmânată reprezentanților celor doi laureați în cadrul unei ceremonii oficiale desfășurate la Strasbourg.
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a subliniat că premiul reprezintă o recunoaștere a curajului și a luptei pentru libertatea de exprimare și pentru viitorul democratic al celor două state.
„Sunt mândră să acord Premiul Saharov din acest an jurnaliștilor Andrzej Poczobut și Mzia Amaglobeli, ca recunoaștere a luptei lor pline de curaj pentru libertatea de exprimare și pentru viitorul democratic al Belarusului și Georgiei”, a declarat Roberta Metsola. Aceasta a cerut eliberarea imediată a celor doi, subliniind că dezvăluirea adevărului nu trebuie să fie niciodată incriminată.
Andrzej Poczobut, jurnalist, eseist și blogger din minoritatea poloneză din Belarus, se află în detenție de aproape cinci ani. La ceremonie, el a fost reprezentat de fiica sa, Jana Poczobut, care a vorbit despre impactul detenției asupra familiei și despre importanța solidarității internaționale. Aceasta a amintit și cazul opozantului belarus Mikalai Statkevici, dispărut în septembrie 2025, subliniind că rostirea numelor deținuților politici le redă demnitatea și vizibilitatea publică.
Parlamentul European a adoptat de-a lungul timpului mai multe rezoluții prin care a condamnat represiunile din Belarus, a cerut eliberarea celor peste 1.200 de deținuți politici și a solicitat sancțiuni mai dure împotriva regimului de la Minsk. Legislativul european sprijină în mod constant presa independentă și opoziția democratică, acordând Premiul Saharov opoziției din Belarus în anul 2020.
Mzia Amaglobeli, jurnalistă din Georgia, cofondatoare și directoare a publicațiilor independente Batumelebi și Netgazeti, este de asemenea încarcerată. Ea a fost reprezentată la ceremonie de colega sa Irma Dimitradze, care a citit un mesaj transmis de Mzia Amaglobeli. În discursul său, jurnalista a denunțat degradarea libertății presei și a democrației în Georgia, precum și represiunea împotriva jurnaliștilor, organizațiilor neguvernamentale și opoziției politice.
Mzia Amaglobeli a făcut apel la sprijin activ din partea Uniunii Europene, subliniind că lupta pentru libertate din Georgia nu este una izolată, ci face parte dintr-un efort mai larg de apărare a valorilor democratice europene. Ea a mulțumit instituțiilor europene pentru pozițiile ferme exprimate în sprijinul poporului georgian.
Parlamentul European a condamnat regresul democratic din Georgia, inclusiv adoptarea legislației privind „agenții străini”, atacurile asupra libertății presei și reprimarea protestelor pașnice. Deși menține sprijinul pentru perspectiva europeană a Georgiei, eurodeputații condiționează acest parcurs de respectarea statului de drept și a drepturilor fundamentale.
Premiul Saharov pentru libertatea de gândire este cea mai importantă distincție acordată de Uniunea Europeană în domeniul drepturilor omului. Instituit în 1988, premiul poartă numele disidentului sovietic Andrei Saharov și este acordat anual persoanelor, grupurilor sau organizațiilor care se remarcă prin apărarea drepturilor omului, a libertății de exprimare și a valorilor democratice. Premiul este însoțit de o recompensă financiară de 50.000 de euro.

Be the first to comment