
Inundațiile și furtunile violente care au lovit nord-estul României, în special județele Suceava, Botoșani și Neamț, au produs pagube importante în comunități și locuințe. În acest context, peste 170 de dosare de daună au fost deschise până acum de compania de asigurări Allianz-Țiriac, pentru case și autoturisme afectate.
Cele mai multe dosare au fost avizate în localitatea Broșteni din județul Suceava, una dintre cele mai afectate zone. Situații similare au fost înregistrate și în județele vecine. Pagubele acoperite prin polițele de asigurare vizează atât locuințe, prin asigurările facultative de tip My Home, cât și autovehicule, prin polițele My Car.
Compania a anunțat că a mobilizat rapid echipe de intervenție și a informat clienții din județele afectate prin SMS despre pașii necesari pentru deschiderea dosarelor. De asemenea, a fost inițiat un proces de contactare directă a persoanelor asigurate pentru evaluarea și despăgubirea daunelor în regim de urgență.
„Reacția noastră a fost imediată și, ca urmare, procesul de evaluare și despăgubire se desfășoară în regim de urgență, cu soluții pentru fiecare familie în parte”, a declarat Daniela Covăcescu, Director de Operațiuni al Allianz-Țiriac Asigurări.
Potrivit datelor furnizate de companie, în România există aproximativ 300.000 de locuințe protejate prin polițe de asigurare facultativă încheiate la Allianz-Țiriac, care completează protecția oferită de asigurarea obligatorie PAD. Astfel de polițe acoperă și alte riscuri, precum furtuni, cutremure sau incendii, oferind o protecție mai extinsă în fața fenomenelor meteo tot mai frecvente și mai severe.
Procesul de notificare și deschidere a dosarelor de daună se poate face online sau telefonic, pe canalele oficiale puse la dispoziție de companie.
Be the first to comment