
Parchetul European (EPPO) desfășoară o amplă investigație cu privire la un posibil caz de fraudă care implică fonduri europene destinate modernizării Aeroportului Internațional Sibiu. În cursul zilei de 2 iulie 2025, au fost efectuate 24 de percheziții în municipiul București, dar și în județele Brașov și Sibiu, inclusiv la sediul Aeroportului Internațional Sibiu și al Consiliului Județean Sibiu.
Ancheta vizează un proiect de modernizare a infrastructurii aeroportuare, cofinanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014–2020, cu sprijin din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR). Valoarea totală a proiectului este de 272.493.421,67 lei, echivalentul a 54,5 milioane de euro, din care 85% provin din fonduri europene.
Potrivit EPPO, există suspiciuni privind nereguli în derularea procedurii de achiziție publică și posibile conflicte de interese. Mai exact, în faza de elaborare a studiului de fezabilitate ar fi fost incluse cerințe tehnice foarte restrictive, care ar fi limitat participarea altor operatori economici la licitație. În cele din urmă, contractul a fost atribuit unui singur ofertant, despre care există indicii că ar fi făcut declarații inexacte privind capacitatea sa de a îndeplini condițiile impuse.
„Ancheta urmărește clarificarea faptelor și stabilirea eventualei existențe a unor infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene”, au transmis reprezentanții EPPO.
Perchezițiile s-au desfășurat cu sprijinul a zeci de polițiști din cadrul Structurii de Sprijin EPPO Cluj-Napoca, Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IGPR, precum și al serviciilor de profil din județele Alba și Brașov, în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu și Jandarmeria Română.
Toate persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive de către instanțele competente din România.
Be the first to comment