
Comisia pentru comerț internațional a Parlamentului European (INTA) a adoptat poziția sa privind mecanismele de protecție pentru importurile agricole asociate acordului comercial UE–Mercosur, vizând protejarea fermierilor europeni în fața creșterii importurilor din Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay.
Regulamentul prevede posibilitatea suspendării temporare a preferințelor tarifare dacă importurile afectează producătorii din UE. Eurodeputații solicită declanșarea mai rapidă a investigațiilor, printr-un prag redus: creșteri de numai 5% ale importurilor de produse sensibile, calculate ca medie pe trei ani, față de propunerea Comisiei de 10% anual. În plus, investigațiile ar urma să se deruleze într-un termen mult mai scurt – trei luni în general, respectiv două luni pentru produsele sensibile precum carnea de pasăre sau carnea de vită.
De asemenea, eurodeputații au introdus posibilitatea ca măsurile de salvgardare să includă obligația ca statele Mercosur să respecte standardele de producție europene atunci când exportă către piața UE.
Gabriel Mato, raportor permanent pentru Mercosur, a declarat: “Aceste garanții îmbunătățesc semnificativ funcționarea regulamentului, asigurând o protecție mai puternică pentru fermierii noștri și un cadru de aplicare mai fiabil”.
La rândul său, Bernd Lange, președintele Comisiei INTA, a subliniat: “Ascultăm vocea fermierilor europeni. Dacă vor fi afectați de acordul UE–Mercosur, îi vom proteja”.
Poziția adoptată va fi supusă votului plenului PE în sesiunea 15–18 decembrie, după care vor începe negocierile cu statele membre asupra formei finale a legislației.

Be the first to comment