
Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, va efectua o vizită de lucru la Londra în perioada 9–10 februarie 2026, demers care se înscrie în strategia României de aprofundare a dialogului politic și a cooperării bilaterale cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, unul dintre partenerii strategici esențiali ai țării noastre.
Agenda vizitei include o întrevedere cu omologul britanic, Yvette Cooper, în cadrul căreia vor fi discutate teme de interes comun precum dezvoltarea cooperării politico-diplomatice, extinderea relațiilor economice și sectoriale, sprijinul acordat Ucrainei, precum și aspecte legate de securitatea regională și euroatlantică.
Ministrul român al afacerilor externe va avea, de asemenea, consultări cu membri ai Grupului interparlamentar pentru România din Parlamentul britanic, context în care vor fi analizate perspectivele de consolidare a cooperării parlamentare româno-britanice.
Un punct important al vizitei îl reprezintă întâlnirea cu reprezentanți ai comunității românești din Londra, prilej pentru discutarea priorităților și preocupărilor cetățenilor români stabiliți în Regatul Unit și pentru reafirmarea importanței dialogului constant cu diaspora.
Programul oficial include și o vizită la University of Oxford, unde funcționează Lectoratul de limba română, finanțat de Guvernul României și integrat în cadrul Facultății de Lingvistică, Filologie și Fonetică. La Trinity College Oxford, Oana Țoiu va participa la dezbaterea „In conversation with the Romanian Minister of Foreign Affairs”, dedicată politicii externe în contextul crizelor actuale, cu accent pe contribuția României la securitatea regională, reziliența democratică și stabilitatea euroatlantică, precum și pe rolul diasporei academice românești în promovarea expertizei internaționale.
Totodată, ministrul afacerilor externe va susține o prelegere la prestigiosul think-tank Chatham House, unde va prezenta poziția României privind securitatea europeană, amenințările hibride și consolidarea rezilienței regionale și transatlantice. Agenda mai include o intervenție la conferința „London: Capital, Infrastructure, and Energy Security”, găzduită de Ambasada României la Londra.
Vizita la Londra reconfirmă angajamentul României pentru dialog, cooperare și parteneriate solide într-un context internațional marcat de provocări de securitate și transformări geopolitice majore, subliniind totodată importanța relației cu comunitățile de români din afara granițelor.

Be the first to comment