
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a alocat peste 154 de milioane de lei pentru continuarea proiectelor de infrastructură locală, finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Potrivit anunțului oficial, suma totală virată pentru decontarea facturilor aferente este de 154.723.724,72 de lei și acoperă lucrări derulate în cadrul a 127 de obiective de investiții.
Pentru etapa I a programului, ministerul a decontat 10.378.090,24 de lei, sumă aferentă unui număr de 12 obiective aflate în execuție. Cea mai mare parte a fondurilor, respectiv 144.345.634,48 de lei, a fost alocată pentru etapa a II-a, acoperind lucrări realizate în cadrul a 95 de proiecte.
Ministrul Cseke Attila a subliniat că procesul de finanțare continuă într-un ritm susținut, pentru a asigura finalizarea investițiilor în infrastructura locală: drumuri, rețele de apă și canalizare, unități de învățământ sau centre sociale.
„Programul Național de Dezvoltare Locală rămâne una dintre cele mai importante surse de finanțare pentru comunitățile din întreaga țară, care nu ar fi avut posibilitatea de a realiza din fonduri proprii astfel de investiții esențiale”, a transmis ministrul dezvoltării.
Be the first to comment