
Mai multe organizații reprezentative ale mediului de afaceri din România își exprimă îngrijorarea față de posibilitatea introducerii unui sistem de impozitare progresivă, într-un context marcat de presiuni bugetare și instabilitate fiscală. Semnatarii unei scrisori de poziție comune atrag atenția că o astfel de măsură, aplicată în absența unor reforme structurale și a unei consultări largi, ar putea avea efecte negative asupra economiei și investițiilor.
Documentul subliniază că România are deja una dintre cele mai ridicate rate efective de impozitare a veniturilor salariale din Uniunea Europeană, iar o modificare a sistemului actual ar crește povara administrativă și ar descuraja conformarea fiscală.
„Păstrarea competitivității din perspectiva fiscalității muncii și capitalurilor este prioritară pentru economia României. Creșterea fiscalității ar însemna, în acest moment, o colectare mai mare de la aceiași contribuabili buni platnici, în detrimentul lărgirii bazei de impozitare”, se arată în scrisoare.
Reprezentanții mediului privat reamintesc că introducerea cotei unice a contribuit la creșterea veniturilor bugetare, la reducerea evaziunii și la atragerea de investiții. Orice schimbare majoră în regimul fiscal ar trebui să țină cont de stadiul de dezvoltare al economiei, de capacitatea administrativă și de efectele asupra pieței muncii.
„Un sistem fiscal stabil și predictibil este crucial pentru orice economie care dorește să atragă investiții pe termen lung, precum și să păstreze talentele. Cota unică oferă această stabilitate”, au transmis organizațiile semnatare.
Acestea solicită clasei politice să respingă orice formă de impozitare progresivă – directă sau mascată – și să mențină actualul regim fiscal bazat pe cota unică, în paralel cu măsuri clare de reducere a cheltuielilor bugetare și de eficientizare a colectării veniturilor.
Organizații semnatare sunt: AHK România, AMCHAM România, AOAR, BEROCC, BRCC, CCIFER, CCBRP, CCIPR, CCE-R, NRCC, CONCORDIA, FIC, RBL.
Be the first to comment