
Parlamentul European a aprobat marți un set de măsuri care permit direcționarea mai eficientă a fondurilor europene existente către investiții în domeniul apărării, în cadrul planului ReArm Europe, cu obiectivul de a consolida baza tehnologică și industrială de apărare a Uniunii Europene.
Legislația, deja agreată cu Consiliul UE, modifică regulile mai multor programe europene majore, astfel încât acestea să poată sprijini proiecte cu relevanță pentru apărare. Printre programele vizate se numără Platforma pentru Tehnologii Strategice pentru Europa, Horizon Europe, Fondul European de Apărare, programul Europa Digitală și Mecanismul pentru Interconectarea Europei.
În urma negocierilor cu Consiliul, eurodeputații au extins domeniul de aplicare al măsurilor pentru a include consolidarea rezilienței în fața atacurilor hibride și a ingerințelor externe. Totodată, Parlamentul a obținut includerea explicită a industriei de apărare din Ucraina în beneficiarii sprijinului european și participarea acesteia la Fondul European de Apărare.
Programul Horizon Europe va putea susține aplicații civile cu potențial militar, fără a afecta obiectivele sale principale, iar tehnologiile de apărare vor deveni al patrulea sector strategic în cadrul Platformei pentru Tehnologii Strategice pentru Europa. Noile reguli prevăd, de asemenea, un sprijin mai bun pentru întreprinderile mici și mijlocii, start-up-uri și companii mid-cap, care întâmpină dificultăți în accesarea finanțărilor. În plus, fondurile UE vor putea fi utilizate pentru infrastructură de transport cu utilizare duală, inclusiv pentru coridoare de mobilitate militară, prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei, Comisia Europeană urmând să stabilească condiții legate de originea echipamentelor și serviciilor utilizate.
„Uniunea Europeană își adaptează, în sfârșit, instrumentele la realitățile actuale de securitate. Nu este vorba despre bugete noi, ci despre utilizarea mai inteligentă și mai strategică a programelor existente. Parlamentul a obținut priorități-cheie, inclusiv participarea Ucrainei la Fondul European de Apărare și un sprijin mai solid pentru inovarea relevantă pentru apărare”, a declarat Rihard Kols, raportor principal al Parlamentului European.
Textul a fost adoptat cu 519 voturi pentru, 119 împotrivă și 25 de abțineri. Următorul pas este aprobarea formală de către Consiliu, după care legislația va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și va intra în vigoare.
Propunerea Comisiei Europene, prezentată în aprilie 2025, face parte din planul ReArm Europe și din strategia „European Defence – Readiness 2030”, care urmărește creșterea autonomiei strategice și a competitivității UE în domeniul apărării, în contextul intensificării riscurilor geopolitice.

Be the first to comment