Ilie Bolojan despre aderarea la OCDE: „Nu este doar un obiectiv extern, ci o reală șansă de reformă pentru România”

Premierul Ilie Bolojan. FOTO Arhivă
Premierul Ilie Bolojan. FOTO Arhivă

Premierul Ilie Bolojan a condus, pe 21 august, reuniunea Comitetului Național pentru Aderarea României la OCDE, subliniind caracterul strategic al acestui proces și importanța sa pentru modernizarea instituțională. Comitetul reunește reprezentanți ai tuturor instituțiilor publice implicate în relația cu OCDE și este responsabil cu monitorizarea implementării Foii de parcurs primite de România în 2022.

În cadrul întâlnirii, au fost analizate evoluțiile recente și prioritățile pentru perioada următoare, cu accent pe recomandările cheie formulate de comitetele OCDE. Premierul a insistat asupra accelerării procesului legislativ pentru alinierea la standardele organizației și a solicitat intensificarea cooperării între instituții.

„Reafirm, și cu acest prilej, că aderarea la OCDE în 2026 rămâne o prioritate strategică, așa cum este prevăzută în Programul de Guvernare. Nu este doar un obiectiv de politică externă, ci și o reală șansă pentru reforme, bazate pe cele mai bune practici și standarde internaționale”, a declarat Ilie Bolojan.

Oficialul a încurajat toate instituțiile implicate să valorifice rapoartele OCDE în procesul de elaborare a politicilor publice și să trateze cu seriozitate etapele de evaluare tehnică și transpunere legislativă.

România este stat candidat la OCDE din ianuarie 2022 și se află în prezent în etapa de evaluare de către comitetele de specialitate ale organizației. Obiectivul asumat de Guvern este finalizarea procesului de aderare în 2026.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația EUplus, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe EUplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*