Ilie Bolojan anunță măsuri fiscale dure pentru reducerea deficitului și păstrarea accesului la fonduri europene

Ilie Bolojan, premierul României. FOTO Facebook IB
Ilie Bolojan, premierul României. FOTO Facebook IB

Ilie Bolojan, președintele PNL și actual premier al României, a susținut o conferință de presă în care a prezentat primul pachet de măsuri fiscale și structurale pentru reducerea deficitului bugetar și evitarea blocajului financiar al statului.

„România a avut anul trecut cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană. Suntem în al unsprezecelea ceas și nu mai putem continua să cheltuim cu 30% peste ce încasăm”, a declarat Ilie Bolojan, prim-ministru.

Premierul a avertizat că o continuare a actualului ritm de cheltuieli ar însemna intrarea în incapacitate de plată, pierderea accesului la finanțări și fonduri europene, ieșirea României din categoria recomandată pentru investiții și o posibilă recesiune severă, cu pierderi masive de locuri de muncă și deprecierea monedei naționale.

„Din 100 de lei încasați, statul cheltuiește 132. Nicio familie nu poate trăi așa, niciun stat nu poate funcționa așa. Nu putem amâna măsurile”, a precizat Ilie Bolojan.

Pentru echilibrarea bugetului, Guvernul va acționa pe trei direcții: creșterea veniturilor, reducerea cheltuielilor și prioritizarea investițiilor. Măsurile vor fi implementate etapizat, în trei pachete succesive, până la finalul verii.

Printre măsurile anunțate pentru 1 august se află:

  • Reașezarea TVA la două cote: 11% și 21%. Vor rămâne la cota redusă medicamentele, alimentele, serviciile de apă și canalizare, cărțile, lemnele de foc, energia termică și industria HoReCa (provizoriu).
  • Majorarea accizelor cu 10% la alcool, tutun și combustibili. Pentru transportatori va exista o schemă de compensare parțială.
  • Extinderea contribuției la sănătate pentru pensiile peste 3.000 lei și eliminarea unor excepții, pentru creșterea numărului de contribuabili de la 6 la peste 8 milioane.
  • Creșterea impozitului pe dividende de la 10% la 16%, începând cu 1 ianuarie 2026.
  • Taxare suplimentară pentru profiturile băncilor și pentru câștigurile din jocurile de noroc.

Guvernul va introduce și măsuri de austeritate:

  • Salariile și pensiile vor fi plafonate în 2025, după creșterile mari din 2024.
  • Norma didactică în învățământ crește cu 2 ore/săptămână, fără reducerea salariilor, pentru a diminua plata cu ora.
  • Reforma burselor școlare: rămân bursele de merit (acordate mai strict) și cele sociale, celelalte tipuri fiind eliminate.

„Este un pachet dur, dar absolut necesar pentru a evita colapsul. Nu vom repeta greșelile Greciei din 2009”, a subliniat Ilie Bolojan.

Al doilea pachet de măsuri, pregătit pentru finalul lunii iulie, va viza reforme structurale în instituțiile autofinanțate (ASF, ANCOM, ANRE), companiile de stat și administrația locală, precum și actualizarea redevențelor și reanalizarea sporurilor bugetare.

Guvernul va adopta întregul pachet prin asumarea răspunderii, după consultări publice, în săptămâna următoare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*