
Guvernul României a lansat în procedură de transparență decizională proiectul de ordonanță de urgență care reglementează înregistrarea și obligațiile angajatorilor străini, autorizarea și funcționarea agențiilor de plasare a forței de muncă din afara Uniunii Europene, precum și modificarea și completarea unor acte normative conexe. Inițiativa vine pe fondul deficitului accentuat de forță de muncă din mai multe sectoare economice și al necesității de a întări mecanismele de protecție pentru lucrătorii străini, inclusiv prevenirea exploatării prin muncă și combaterea migrației ilegale.
Proiectul propune un cadru legislativ unitar, modern și puternic digitalizat, care urmărește simplificarea procedurilor administrative și creșterea transparenței în procesul de angajare a cetățenilor din state terțe. Un element central îl reprezintă operaționalizarea platformei digitale oficiale Work in Romania, gândită ca punct unic de interacțiune între angajatori, agenții de plasare și autoritățile statului, precum și introducerea unei cereri unice pentru angajarea lucrătorilor străini.
Documentul prevede înregistrarea obligatorie a angajatorilor care intenționează să încadreze lucrători din afara UE într-un registru oficial, alături de o reglementare mai strictă a activității agențiilor de plasare, bazată pe criterii clare de eligibilitate, reputație profesională și capacitate financiară. De asemenea, este introdusă Lista ocupațiilor deficitare, aprobată prin hotărâre de Guvern și actualizată periodic, ca instrument de corelare între nevoile reale ale pieței muncii și admiterea lucrătorilor străini.
Proiectul mai stabilește o diferențiere clară a tipurilor de vize de muncă, în funcție de categoria de lucrători, și urmărește alinierea legislației naționale la standardele europene și internaționale privind migrația pentru muncă, protejarea drepturilor fundamentale și combaterea traficului de persoane. Prin aceste măsuri, Executivul își propune să creeze un echilibru între nevoile angajatorilor, funcționarea eficientă a pieței muncii și protejarea persoanelor care vin să muncească în România.
Guvernul invită angajatorii, agențiile de recrutare, partenerii sociali și organizațiile societății civile să participe la consultarea publică și să transmită observații și propuneri, cu scopul de a construi un cadru legislativ eficient și adaptat realităților economice actuale.

Be the first to comment