
ENGIE Romania a finalizat construcția celui de-al șaselea parc fotovoltaic din portofoliul său, amplasat în comuna Ariceștii Rahtivani, județul Prahova. Cu o capacitate instalată de 37,2 MWp, proiectul întărește angajamentul companiei pentru tranziția energetică și dezvoltarea durabilă.
Noua centrală se întinde pe 57 de hectare și va genera anual aproximativ 57 GWh de energie electrică verde, suficient pentru alimentarea a peste 31.000 de gospodării. Prin această investiție, ENGIE contribuie la reducerea emisiilor de CO₂ cu circa 5.056 tone anual și un total estimat de 177.000 tone pe durata de viață a centralei.
„Punerea în funcțiune a parcului fotovoltaic de la Ariceștii Rahtivani confirmă angajamentul nostru de a accelera dezvoltarea producției de energie regenerabilă și de a contribui activ la tranziția energetică prin investiții sustenabile. Acest proiect ne consolidează poziția pe piața din România, care dispune de un potențial semnificativ în domeniul energiilor regenerabile și contribuie, totodată, la atingerea obiectivului de a avea o capacitate de producție de energie verde instalată de 1.000 MW până în 2030”, a declarat Cristian Buzan, Director General Adjunct ENGIE Romania.
Cu această nouă unitate, capacitatea totală instalată de ENGIE în producția de energie regenerabilă în România atinge 248 MW. Portofoliul companiei include trei parcuri eoliene (178 MW) și șase parcuri fotovoltaice (70,3 MWp), amplasate în diverse regiuni ale țării. În 2024, ENGIE și-a consolidat poziția prin achiziția unui parc eolian operațional de 80 MW și dezvoltarea unei centrale hibride ce combină surse eoliene și solare, cu o capacitate totală de 57 MW.
Be the first to comment