Dobrogea vrea titlul de Regiune Gastronomică a Europei: UNPR Regiunea Sud-Est și autoritățile locale pornesc o ofensivă de promovare

Comitetul de organizare pentru Regiunea Gastronomică Dobrogea. FOTO Mitică RAFTU / EUplus
Comitetul de organizare pentru Regiunea Gastronomică Dobrogea. FOTO Mitică RAFTU / EUplus

UNPR Regiunea Sud-Est, în parteneriat cu administrațiile locale din Dobrogea, lansează o inițiativă ambițioasă: desemnarea regiunii drept Regiune Gastronomică a Europei în anul 2029. Proiectul este coordonat de Daniel Moraru, președintele UNPR pe regiune, și susținut activ de primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru, care consideră că acest demers poate repoziționa Dobrogea în peisajul turistic și economic european.

„Încercăm să creăm destinații gastronomice care să valorifice tot ce are Dobrogea mai autentic – de la preparate tradiționale, până la vestigii istorice și trasee tematice”, a declarat Daniel Moraru, punctând că proiectul va aduce în prim-plan resursele locale și va contribui la dezvoltarea durabilă a regiunii.

Autoritățile locale văd în această candidatură o șansă reală pentru turismul din Dobrogea.

„Avem nevoie de promovare, de evenimente și de un turism de calitate. Acest titlu ar putea fi exact motorul de care avem nevoie”, a precizat primarul Florin Chelaru.

Inițiativa urmărește să înscrie Dobrogea pe harta europeană a regiunilor cu patrimoniu culinar autentic, punând accent pe identitatea locală și pe produse originale. Deja mai mulți antreprenori din domenii precum viticultură, apicultură, gastronomie tradițională și cosmetice pe bază de nămol s-au alăturat proiectului și vor face parte din aplicația oficială care va fi trimisă juriului internațional.

„Vom crea trasee care să includă obiective istorice, zone viticole și ateliere tradiționale. Nu ne bazăm doar pe mâncare, ci pe un concept mai amplu, care combină patrimoniul, natura și cultura”, a adăugat Daniel Moraru.

Proiectul vine într-un moment în care regiunea are nevoie de o strategie coerentă pentru dezvoltarea turismului sustenabil. Câștigarea titlului ar aduce nu doar recunoaștere internațională, ci și finanțări și sprijin pentru promovarea economică a Dobrogei.

Candidatura va fi susținută în fața juriului internațional în perioada următoare, iar lista celor care vor reprezenta regiunea este încă deschisă, cu accent pe parteneriatele între autorități, comunități locale și antreprenori.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*