
La sediul Ministerului Afacerilor Interne a avut loc, marți, 13 ianuarie 2026, o întâlnire de lucru între ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, conducerea MAI, liderii sindicatelor reprezentative și reprezentanți ai organizațiilor profesionale din sistem. Discuțiile s-au desfășurat în cadrul mecanismului de consultare periodică dintre minister și partenerii sociali, pe fondul dezbaterilor publice recente privind vârsta de pensionare în structurile de apărare, ordine publică și siguranță națională.
În cadrul întâlnirii, ministrul Afacerilor Interne a transmis că, la acest moment, nu există niciun proiect de lege elaborat care să vizeze modificarea legislației privind trecerea în rezervă sau încetarea raporturilor de serviciu cu drept de pensie pentru polițiști și militari. De asemenea, a fost confirmat faptul că, deși la nivel guvernamental există discuții generale privind creșterea vârstei de pensionare, acestea privesc exclusiv o perspectivă viitoare și nu se află în prezent într-o etapă de concretizare legislativă.
Conducerea MAI a subliniat că orice eventuale propuneri viitoare vor include perioade de tranziție și vor fi supuse consultării cu organizațiile sindicale și profesionale. Totodată, ministerul va susține măsuri care să încurajeze rămânerea în activitate a personalului care îndeplinește condițiile de pensionare, în limitele cadrului legal și în acord cu nevoile operaționale ale instituției.
Un punct ferm reiterat în cadrul discuțiilor a fost acela că persoanele care îndeplinesc în prezent condițiile legale de pensionare nu își pot pierde drepturile câștigate, iar eventualele modificări legislative nu pot produce efecte retroactive. MAI a reafirmat angajamentul pentru menținerea unui dialog transparent și informarea constantă a sindicatelor cu privire la evoluțiile acestui subiect.
Întâlnirea s-a desfășurat într-un climat deschis și constructiv, fiind abordate preocupările legate de stabilitatea resursei umane, predictibilitatea carierei și menținerea capacității operaționale a structurilor MAI. Ministrul Afacerilor Interne a respins explicit adoptarea unor măsuri unilaterale, fără consultare și fără o evaluare riguroasă a impactului asupra funcționării sistemului.
„Siguranța cetățenilor depinde direct de stabilitatea și profesionalismul oamenilor din MAI. Orice decizie care afectează cariera polițiștilor și a militarilor trebuie discutată transparent, responsabil și în parteneriat cu cei direct implicați”, a declarat Cătălin Predoiu.
Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că dialogul cu organizațiile sindicale și profesionale va continua, următoarea întâlnire de lucru fiind programată pentru săptămâna viitoare, în vederea identificării unor soluții echilibrate și sustenabile pentru sistemul de ordine publică.

Be the first to comment