
Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Dezvoltării, o ordonanță care modifică reglementările din domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, cu obiectivul declarat de a simplifica și accelera procedurile de autorizare a lucrărilor de construcții, a investițiilor în utilități publice și a serviciilor comunitare.
Ministrul dezvoltării, Cseke Attila, a declarat că noile reglementări urmăresc eliminarea birocrației excesive, uniformizarea practicilor administrative și responsabilizarea autorităților publice implicate în procesul de avizare. Potrivit acestuia, modificările vor sprijini atât investițiile publice, cât și cele private, cu impact direct asupra dezvoltării teritoriale și economice.
Cseke Attila a subliniat că ordonanța introduce reguli clare și unitare, menite să elimine întârzierile și practicile nejustificate care, până acum, au blocat sau încetinit proiecte importante.
„Statul intervine pentru a reduce birocrația, întârzierile și practicile abuzive. Comunitățile vor putea demara mai rapid investiții publice esențiale, precum școli, grădinițe, spitale, drumuri sau rețele de utilități, iar investițiile private vor beneficia de un cadru mai predictibil”, a precizat ministrul.
Un element central al reformei îl reprezintă digitalizarea proceselor din urbanism. Toate solicitările și avizele vor fi comunicate electronic, cu dată certă, ceea ce va permite beneficiarilor să urmărească mai ușor stadiul proiectelor și să identifice responsabilitățile instituțiilor implicate. În același timp, se reduc costurile indirecte suportate de cetățeni, prin eliminarea taxelor nejustificate pentru avizele aferente lucrărilor publice și prin scurtarea termenelor administrative.
Potrivit ministrului, noile măsuri elimină posibilitatea refuzurilor arbitrare sau a limitării accesului la procedurile administrative, inclusiv pe platformele digitale. Accesul la depunerea documentațiilor va deveni nediscriminatoriu, iar autoritățile vor fi obligate să respecte termene clare, sub sancțiunea unor măsuri pentru blocajele administrative.
„Prin proceduri digitale, termene clare și reguli unitare, investițiile publice și private vor putea fi realizate mai rapid și mai eficient, în beneficiul direct al cetățenilor și al comunităților locale”, a concluzionat Cseke Attila.

Be the first to comment