Cseke Attila anunță prioritizarea investițiilor publice și limitarea proiectelor noi până în 2027

Cseke Attila, Ministrul Dezvoltării. FOTO Facebook CA
Cseke Attila, Ministrul Dezvoltării. FOTO Facebook CA

Guvernul a aprobat un act normativ propus de Ministerul Dezvoltării care are ca obiectiv eficientizarea utilizării fondurilor publice și menținerea echilibrului bugetar. Documentul stabilește reevaluarea priorităților investiționale la nivel central și local și introduce reguli mai stricte pentru finanțarea proiectelor.

„Aceste măsuri au ca obiectiv menținerea echilibrului bugetar și asigurarea sustenabilității finanțelor publice, prin reevaluarea priorităților investiționale la nivel central și local”, a declarat ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

Conform noilor reguli, contractele de execuție vor putea fi încheiate până la sfârșitul anului viitor pentru proiectele din Programul „Anghel Saligny”. În același timp, Ministerul Dezvoltării va putea finanța, din venituri proprii, verificările lucrărilor. În cazul stadioanelor, acestea se vor construi doar cu participarea autorităților locale, care vor trebui să contribuie cu 25% din valoarea investiției prin convenții de cofinanțare.

Lucrările deja începute continuă, însă noi proiecte nu vor putea demara înainte de 1 ianuarie 2027, cu excepția celor finanțate integral din contribuția beneficiarului. Totodată, proiectele cu obiective similare derulate prin Programul „Anghel Saligny” și Compania Națională de Investiții vor fi finanțate printr-un singur program, pentru a elimina suprapunerile.

„În actualul context economic, pentru a îmbunătăți disciplina bugetară, oprim subprogramele de investiții, precum cele de construire sau modernizare a sălilor de sport, a complexurilor sportive, a așezămintelor culturale, a sălilor de cinema, a drumurilor de interes local și județean, a infrastructurii de apă și canalizare sau a lucrărilor la fose septice”, a subliniat ministrul Cseke Attila.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația EUplus, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe EUplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*