Controale interjudețene la toate gropile de gunoi din România pentru prevenirea incendiilor în sezonul cald

Groapă de gunoi. FOTO Xtrodinary
Groapă de gunoi. FOTO Xtrodinary

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a declanșat, începând din 2 iulie 2025, o amplă acțiune de control la depozitele municipale de deșeuri clasa B din întreaga țară. Verificările sunt realizate împreună cu Garda Națională de Mediu și cu sprijinul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în contextul riscului crescut de incendii și autoaprinderi în sezonul cald.

Controalele sunt efectuate de echipe formate din inspectori din alte județe decât cele în care se află gropile de gunoi verificate, tocmai pentru a asigura obiectivitatea și independența procesului.

„Controalele vor fi făcute de echipe din alte județe decât cele în care se află depozitele. Astfel, evităm situația în care aceiași inspectori, care verifică de ani de zile aceleași amplasamente, realizează și acest control tematic. Ne dorim ochi proaspeți, controale riguroase și fără complicități”, a declarat Diana Buzoianu, ministra mediului, apelor și pădurilor.

Scopul este de a evalua în mod real starea depozitelor și de a verifica dacă operatorii au implementat măsuri concrete de prevenire a unor incidente similare celui produs recent la Aninoasa, în județul Dâmbovița.

„Este un pas mic, dar important, pentru a reda încrederea oamenilor că legea se aplică cu adevărat, în mod egal, în toate județele, nu doar pe hârtie. Nu mai vrem să vedem comunități întregi sufocate de fum, zile la rând”, a mai precizat Diana Buzoianu.

Verificările vizează în special modul de automonitorizare a calității mediului și funcționarea sistemelor de protecție împotriva incendiilor și accidentelor. Sunt verificate autorizațiile de mediu, condițiile de stocare și separare a deșeurilor, acumulările de biogaz, planurile de intervenție și riscurile ecologice generate de substanțe incompatibile.

Controalele se vor încheia pe 10 iulie 2025, iar rezultatele vor fi prezentate public într-un raport național.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*