Concursuri trucate la o direcție a Primăriei Capitalei. Mai mulți funcționari trimiși în judecată de DNA pentru angajări fictive

Anchetă la nivel European. FOTO EPPO
Anchetă la nivel European. FOTO EPPO

Direcția Națională Anticorupție a anunțat, miercuri, 10 iulie, trimiterea în judecată a șase persoane implicate într-un amplu dosar care vizează organizarea unor concursuri de angajare fictive în cadrul Direcției Generale de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public (DGAPMFP), structură aflată în subordinea Primăriei municipiului București.

Printre inculpați se află și fostul director general al DGAPMFP, Picu Emanuel Victor, acuzat de abuz în serviciu, fals intelectual și divulgarea de informații confidențiale. Acesta ar fi organizat, în cursul anului 2021, mai multe concursuri trucate pentru angajarea unor persoane agreate, în baza unor criterii adaptate în mod artificial pentru a corespunde exact pregătirii acestora.

Ancheta arată că inclusiv subiectele și răspunsurile pentru concursuri ar fi fost transmise anterior desfășurării probelor către candidații vizați, cu sprijinul altor funcționari, printre care Radu Mariana, inspector resurse umane, și Cristea Cristina-Luminița, șef al Compartimentului de Resurse Umane.

“Concursurile au fost simulate pentru ocuparea posturilor de către persoane selectate în prealabil, condițiile fiind stabilite după profilul acestora, iar documentele oficiale au fost falsificate sau ante-datate”, precizează procurorii DNA.

Dosarul vizează nu doar falsuri și abuzuri administrative, ci și pagube directe. Suma de 188.579 lei reprezintă prejudiciul provocat instituției, bani încasați nelegal sub formă de salarii de către trei persoane angajate fictiv.

O parte dintre inculpați au recunoscut faptele și au semnat acorduri de recunoaștere a vinovăției. Este vorba despre șase persoane, inclusiv funcționari publici, care au acceptat pedepse cu închisoarea între 9 luni și 3 ani, toate cu suspendare, pe o perioadă de supraveghere de 3 ani și interzicerea unor drepturi.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația EUplus, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe EUplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*