
Timp de opt zile, între 1 și 8 august, insula „Inelul de Piatră” de pe Dunăre găzduiește cea de-a 36-a ediție a Academiei de Vară Atlantykron, un eveniment educațional unic în Europa care aduce împreună cercetători, artiști, profesori, antreprenori și sute de tineri pasionați de știință, tehnologie, cultură și viitor.
Ediția din acest an poartă genericul „VIITORIUM – Universul de dincolo de mâine” și include cursuri, conferințe, expoziții, lansări de carte și ateliere dedicate unor teme precum inteligența artificială, astronomie, robotică, securitate cibernetică, literatură SF, neuroștiințe, arte vizuale și supraviețuire în natură. Totul se desfășoară în mijlocul naturii, pe o insulă de mai puțin de un kilometru pătrat, transformată temporar într-un campus high-tech cu echipamente performante și conexiune rapidă la internet.
Invitatul de onoare al acestei ediții este scriitorul și economistul Varujan Vosganian, președintele Uniunii Scriitorilor din România, care va susține o conferință intitulată „Cartea Viitorului”.
Alături de el se numără și alți invitați de marcă, printre care cosmonautul Dumitru Dorin Prunariu, cercetătorul NASA Ravi Prakash, fizicianul Cristian Presură, scriitorul și jurnalistul Alexandru Mironov, strategul Florin Păun, Dr. Radu Dop, Dr. Florin Munteanu, Dr. Emil Zaharia-Kézdi, dar și reprezentanți ai Nuclearelectrica și ai altor organizații din domeniul științei și educației.
“Atlantykron nu este doar o academie de vară, este o punte între lumi: între trecut și viitor, între știință și imaginație, între natură și tehnologie. Vrem să inspirăm tinerii să creadă în forța ideilor lor și să devină parte din schimbările pe care lumea le așteaptă”, a subliniat Sorin Repanovici, coordonatorul general al Academiei Atlantykron.
Participanții vor lua parte la zeci de activități structurate pe mai multe secțiuni: știință și tehnologie, cultură, futurologie, artă și sport. Printre cele mai așteptate momente se numără teleconferința NASA, cursurile de AI și securitate cibernetică, dar și conferințele despre inteligența conștiinței, explorarea spațiului, complexitate, energie și filosofie aplicată.
Atlantykron este organizat de Asociația Atlantykron, alături de parteneri din România și din străinătate, precum Fundația World Genesis din SUA, Asociația pentru Tineret și Evoluție, Centrul pentru Studii Complexe, Asociația Astronomică Urania și Asociația Startevo. Printre partenerii oficiali se numără Nuclearelectrica, CoCoRico, Dyomedica și instituții precum Serviciul de Telecomunicații Speciale, Regia Națională a Pădurilor și Primăria Cernavodă.
Evenimentul a fost lansat în 1990 ca o tabără de science-fiction și a evoluat în decenii într-o veritabilă academie de vară care a format mii de tineri și a găzduit nume importante ale științei, culturii și tehnologiei. În 2025, Atlantykron nu este doar o destinație de învățare, ci un ecosistem care promovează inovația, responsabilitatea și visarea cu ochii deschiși, într-un cadru natural spectaculos.
Printre cele mai importante evenimente se numără:
• 2 august:
• 11:30 – Dincolo de frontiere: Intersecții între conflicte, economie și securitate națională, Dr. Răzvan Buzatu
• 17:00 – Manualul de utilizare înțeleaptă a ființei umane, Prof. Dr. Radu Dop
• 22:00 – Piesă de teatru susținută de Bahçeşehir University Conservatory Istanbul
• 3 august:
• 11:30 – Cartea viitorului, Varujan Vosganian
• 17:00 – Inovează sau dispari: Strategii pentru viitor într-o lume accelerată, Dr. Florin Păun
• 21:30 – Cosmosul – laboratorul viitorului, Dumitru Dorin Prunariu
• 4 august:
• 11:00 – Lumea, dincolo de singularitate, Dr. Ing. Florin Munteanu
• 17:00 – Complexitate și spiritualitate, Dr. Ing. Emil Zaharia-Kézdi
• 21:30 – Despre acceleraționism și lumea de după Toffler, Prof. Alexandru Mironov
• 5 august:
• 11:30 – Energia viitorului, viitorul energiei, cu reprezentanți ai Nuclearelectrica
• 17:00 – Maratonul autorilor de SF. Utilizarea AI în industria editorială, Editura Pavcon
• 22:00 – Artificial Intelligence in the Final Frontier, Ravi Prakash, NASA (virtual)
• 6 august:
• 21:30 – Telescopul cuantic – Noi orizonturi, Dr. Cristian Presură (virtual)
• 7 august:
• 11:30 – Despre infinit, Dr. jurist Mihaela Muraru-Mândrea
• 17:00 – Psihoterapia între știință și artă, Prof. Dr. Teodor Vasile
Cursurile Atlantykron acoperă o paletă amplă de domenii, de la știință aplicată la introspecție filosofică, fiind împărțite în următoarele arii:
• Știință și Tehnologie: AI aplicată în viața reală, neuromotrică, securitate cibernetică, IQ Games, astronomie, comunicare spațială, explorarea necunoscutului cu AI
• Natură și Ecologie: Monitorizarea ecosistemelor, arhitectura biologică a fluturilor, activități pentru copii despre biodiversitate
• Dezvoltare Personală și Filosofie: Autocunoaștere, maieutică socratică, AI în sprijinul vieții cotidiene
• Artă și Cultură: Pictură, fotografie, sculptură, literatură SF, fizică cuantică, scenaristică cinematografică
• Supraviețuire și Prim Ajutor: Tehnici de supraviețuire în natură, instruire pentru primul ajutor
• Sport și mișcare: Arte marțiale, badminton, volei, tir cu arcul, sporturi nautice
Be the first to comment