
Asociația Română a Magazinelor Online (ARMO) își exprimă public dezamăgirea față de lipsa de acțiune a Guvernului în combaterea concurenței neloiale exercitate de platformele de comerț electronic din Asia, care continuă să trimită în România milioane de colete fără respectarea normelor fiscale și de siguranță.
Reprezentanții ARMO atrag atenția că acest fenomen pune presiune uriașă pe magazinele locale, obligate să respecte toate reglementările fiscale și europene, în timp ce produsele asiatice intră în țară subevaluate, fără etichete în limba română și fără garanții privind siguranța consumatorului.
„Este inacceptabil ca în 2025 Guvernul să tolereze acest fenomen. În timp ce magazinele online locale sunt controlate de autorități pentru că le-a scăzut foarte mult cifra de afaceri de la un an la altul, platformele asiatice livrează zilnic milioane de colete fără să achite taxe vamale, fără etichete în limba română și fără respectarea reglementărilor privind siguranța produselor. Practic, Guvernul sancționează firmele corecte și legitime, iar evaziunea fiscală este încurajată prin lipsa de acțiune”, a declarat Cristian Pelivan, director executiv ARMO.
Asociația solicită Guvernului să introducă măsuri clare pentru protejarea consumatorilor și a firmelor românești, printre care:
• taxarea coletelor din afara UE cu valoare declarată sub 150 de euro;
• controale sistematice privind siguranța produselor și etichetarea acestora;
• aplicarea tratamentului echitabil între magazinele online românești și platformele asiatice.
ARMO avertizează că lipsa acestor măsuri riscă să distrugă comerțul online local, să provoace pierderi bugetare semnificative și să favorizeze dependența de jucători străini care eludează reglementările europene.
„Comerțul electronic românesc are un potențial major de dezvoltare și de creare de locuri de muncă, însă acest lucru nu poate fi realizat dacă mediul de afaceri corect rămâne dezavantajat în fața celor care nu respectă regulile”, se arată în comunicatul ARMO.
Asociația își reafirmă disponibilitatea de a colabora cu autoritățile pentru implementarea unor soluții tehnice rapide și eficiente, care să protejeze consumatorii și să susțină dezvoltarea unui comerț online sustenabil în România.
Be the first to comment