
Parchetul European a coordonat o serie de percheziții în Germania, într-o investigație care vizează suspiciuni de fraudă vamală și evaziune fiscală legate de importurile de aluminiu din China în Uniunea Europeană.
Operațiunea, desfășurată în cinci landuri germane, a inclus 17 percheziții efectuate de autoritățile vamale din Dresda, Berlin/Brandenburg și Frankfurt. Ancheta, denumită „Black Forest”, vizează activități derulate începând cu anul 2021.
Potrivit informațiilor preliminare, reprezentanții unei companii elvețiene, acționând printr-o filială a unui grup chinez, ar fi importat aluminiu în Uniunea Europeană prin intermediul unei companii logistice cu operațiuni în Germania. Materialul ar fi fost ulterior procesat de o filială germană și comercializat pe piața internă și în alte state.
Anchetatorii susțin că, pentru a evita plata taxelor antidumping și compensatorii, bunurile ar fi fost declarate sub coduri tarifare incorecte, iar valoarea acestora ar fi fost diminuată prin facturi false, în scopul reducerii obligațiilor fiscale.
Investigația este în curs, iar autoritățile continuă colectarea de probe pentru stabilirea întregii dimensiuni a prejudiciului și a responsabilităților.

Be the first to comment