Parchetul European a obținut o condamnare în Germania într-un dosar privind evitarea plății taxelor antidumping pentru importuri de folie de aluminiu utilizată în saloanele de coafură.
Instanța din Krefeld a condamnat un cetățean chinez la un an și opt luni de închisoare, cu suspendare și un termen de supraveghere de trei ani, precum și la plata unei amenzi de 100.000 de euro. În cazul celui de-al doilea inculpat, procedura a fost închisă condiționat, în schimbul plății unei sume de bani.
Potrivit anchetei, inculpatul administra o companie din Germania care importa produse din aluminiu, declarând în mod fals Myanmar ca țară de origine, în locul Chinei, pentru a evita plata taxelor antidumping.
Pentru a susține schema, acesta a înființat o companie în Myanmar, unde produsele erau supuse unor operațiuni minime, insuficiente pentru a schimba originea mărfii conform regulilor vamale ale Uniunii Europene. Această structură a fost utilizată pentru a ascunde proveniența reală a produselor.
Prin acest mecanism, au fost evitate taxe antidumping în valoare de aproximativ 610.000 de euro.
În plus, inculpatul a fost considerat responsabil pentru alte șapte cazuri în care a vândut direct produse către clienți din Germania, fără a indica originea reală a acestora. Ca urmare, clienții au depus declarații vamale incorecte, generând un prejudiciu suplimentar estimat la 140.000 de euro.
Instanța a dispus și confiscarea unor bunuri în valoare de peste 321.000 de euro, dintre care aproximativ 278.000 de euro fuseseră deja indisponibilizați în cursul anchetei.
Investigația a fost coordonată de Parchetul European și realizată cu sprijinul autorităților vamale din Essen.
Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Be the first to comment