
O delegație a Comisiei pentru afaceri juridice din Parlamentul European se deplasează în Germania, la Stuttgart și Heidelberg, în perioada 30–31 martie 2026, pentru a analiza provocările juridice și oportunitățile generate de utilizarea inteligenței artificiale.
Vizita reunește trei eurodeputați, conduși de Ilhan Kyuchyuk, alături de Axel Voss și Brando Benifei, care vor discuta cu reprezentanți ai unor centre de cercetare și companii tehnologice de vârf din Uniunea Europeană.
Programul include vizite la centre de inovare și cercetare în domeniul inteligenței artificiale, precum HammerHai și Cyber Valley din Stuttgart, dar și întâlniri cu specialiști ai Universității din Tübingen pe tema eticii în utilizarea AI. Delegația va continua discuțiile la Heidelberg, unde sunt programate întâlniri cu reprezentanții companiei Ameria AG și ai companiei Aleph Alpha, specializată în dezvoltarea de modele lingvistice și multimodale pentru mediul de afaceri și instituții publice. Eurodeputații vor aborda și utilizarea inteligenței artificiale în domeniul sănătății, în cadrul unor discuții cu reprezentanții Centrului German de Cercetare a Cancerului.
„Misiunea JURI în Germania se va concentra pe implicațiile legislației UE pentru tehnologiile de inteligență artificială, în încercarea de a echilibra nevoia de a stimula inovarea cu respectarea drepturilor fundamentale, protecția datelor, încrederea publică și transparența. Companiile și centrele de cercetare europene demonstrează deja că legislația europeană nu reprezintă un obstacol pentru progresul tehnologic și pentru dezvoltarea unei inteligențe artificiale centrate pe om”, a declarat Ilhan Kyuchyuk.
Vizita are loc în contextul eforturilor Parlamentului European de a adapta cadrul legislativ la evoluțiile rapide din domeniul inteligenței artificiale, inclusiv prin inițiative recente privind drepturile de autor și utilizarea conținutului în sistemele AI generative.

Be the first to comment