
Parlamentul European a adoptat, în sesiunea plenară din 26 martie 2026, o directivă care introduce primul cadru comun de drept penal la nivelul Uniunii Europene pentru prevenirea și combaterea corupției, stabilind definiții și sancțiuni armonizate pentru principalele infracțiuni din acest domeniu.
Noua legislație stabilește o abordare unitară pentru infracțiuni precum luarea și darea de mită, delapidarea, traficul de influență, îmbogățirea ilicită, obstrucționarea justiției sau corupția în sectorul privat. Totodată, sunt armonizate nivelurile sancțiunilor, prin introducerea unor limite maxime la nivel european, menite să reducă diferențele dintre statele membre și să elimine lacunele în aplicarea legii, în special în cazurile transfrontaliere.
Directiva prevede consolidarea cooperării între autoritățile naționale și instituțiile europene, inclusiv Oficiul European de Luptă Antifraudă, Parchetul European, Europol și Eurojust, precum și îmbunătățirea schimbului de informații. Statele membre vor avea obligația de a publica anual date comparabile privind corupția, într-un format care să permită analiză și utilizare la nivel european.
Un element central al noilor reguli îl reprezintă obligativitatea adoptării și actualizării periodice a strategiilor naționale anticorupție, cu implicarea societății civile. De asemenea, statele membre trebuie să instituie mecanisme eficiente pentru gestionarea conflictelor de interese, transparența finanțării politice și respectarea standardelor de integritate, precum și organisme independente dedicate prevenirii și combaterii corupției.
“Această lege este una istorică. Corupția a dus la reducerea la tăcere a jurnaliștilor, la pierderea de vieți și la afectarea gravă a societății. În spatele fiecărei statistici există o poveste. Corupția subminează încrederea în instituții și democrația însăși. Această lege înseamnă apărarea valorilor fundamentale ale Europei și rezultate concrete pentru cetățeni”, a declarat Raquel García Hermida-van der Walle.
Directiva urmează să fie adoptată formal de Consiliu și va intra în vigoare la 20 de zile de la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Statele membre vor avea la dispoziție un termen de 24 de luni pentru transpunerea prevederilor în legislația națională, respectiv 36 de luni pentru implementarea cerințelor privind strategiile și evaluările de risc.
Potrivit unui sondaj Eurobarometru din 2025, 69% dintre europeni consideră că fenomenul corupției este răspândit în țările lor, iar 66% cred că marile cazuri de corupție nu sunt investigate suficient.

Be the first to comment