
Bergenbier S.A., parte a grupului Molson Coors, anunță numirea Teodorei Agafiței în funcția de Director de excelență comercială, poziție din care va coordona strategia și implementarea proiectelor de dezvoltare comercială ale companiei pe piața din România.
„Ne bucurăm să o avem din nou pe Teodora în echipa din România, după o perioadă în care a contribuit semnificativ la dezvoltarea strategiei de marketing pentru întreaga regiune a Europei Centrale și de Est. Teodora este un profesionist complet în industria berii, cu o înțelegere profundă a pieței, a consumatorilor și a dinamicii comerciale”, a declarat Mihai Voicu, director general Bergenbier S.A.
Teodora Agafiței activează de 14 ani în cadrul companiei și a ocupat de-a lungul timpului funcții atât la nivel local, cât și regional. În cea mai recentă poziție, cea de CEE Marketing Strategy Director, a fost responsabilă de strategia de portofoliu și de coordonarea planurilor operaționale de marketing pentru zece piețe din regiunea Europei Centrale și de Est. Revenirea sa într-un rol executiv la nivel local reflectă orientarea companiei către consolidarea operațiunilor comerciale din România.
„Sunt bucuroasă să revin în echipa Bergenbier S.A., un mediu care m-a format profesional și care a încurajat constant ambiția și dorința de a construi rezultate vizibile. Experiența acumulată la nivel regional își va pune amprenta asupra modului în care vom accelera performanța comercială și vom consolida relația cu partenerii”, a declarat Teodora Agafiței, Director de excelență comercială Bergenbier S.A.
Teodora Agafiței a preluat oficial funcția în luna ianuarie 2026 și coordonează implementarea strategiei de excelență comercială a producătorului de bere, într-un context de piață competitiv și în continuă transformare.
Bergenbier S.A. este unul dintre principalii producători de bere din România și operează un portofoliu extins de mărci, acoperind diverse segmente de consum. Compania derulează, totodată, o strategie de sustenabilitate axată pe oameni, protecția mediului și consumul responsabil de alcool.

Be the first to comment