
Parchetul European a declanșat o amplă acțiune de anchetă în Portugalia, vizând suspiciuni de fraudă cu subvenții europene și spălare de bani, în legătură cu fonduri alocate în contextul pandemiei de COVID-19.
La solicitarea Parchetul European din Lisabona, autoritățile portugheze au efectuat 20 de percheziții în municipiul Lisabona, atât la domiciliile unor persoane fizice, cât și la sediile unor companii aflate sub investigație. Acțiunile au fost desfășurate de Polícia Judiciária.
În cadrul operațiunii, un suspect a fost reținut și urmează să fie prezentat unui judecător. Totodată, în timpul perchezițiilor, la domiciliile a trei dintre suspecți au fost descoperite arme deținute ilegal. Aceștia au fost arestați într-un dosar separat, care va fi instrumentat de parchetul național din Portugalia.
Ancheta vizează o presupusă fraudă cu subvenții finanțate din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin programul PORTUGAL2020, în cadrul „sistemului de stimulare pentru inovare productivă”, lansat în contextul măsurilor de prevenire a pandemiei.
Potrivit probelor strânse până în acest moment, nouă persoane și trei companii sunt suspectate că, în anul 2020, au depus o cerere de finanțare europeană pentru construirea unei fabrici și a unui laborator destinate producerii de echipamente și produse de protecție împotriva COVID-19, precum geluri hidroalcoolice și dezinfectanți.
Anchetatorii susțin că, prin utilizarea unor facturi false, suspecții ar fi reușit să obțină aproximativ două treimi din valoarea totală a cheltuielilor considerate eligibile. Prejudiciul estimat adus bugetului Uniunii Europene se ridică la 343.207,50 euro.
Investigația este în desfășurare, iar toate persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive de către instanțele competente.

Be the first to comment