
Parlamentul European a adoptat marți, în sesiune plenară, un set de recomandări care deschid calea către un nou cadru juridic unitar destinat companiilor inovatoare din Uniunea Europeană, cunoscut sub denumirea de „al 28-lea regim”. Inițiativa urmărește consolidarea pieței interne, stimularea investițiilor transfrontaliere și facilitarea extinderii globale a firmelor europene.
Documentul a fost aprobat cu 492 de voturi pentru, 144 împotrivă și 28 de abțineri și va sta la baza unei propuneri legislative pe care Comisia Europeană este așteptată să o prezinte în primul trimestru al anului 2026. Potrivit eurodeputaților, statele membre ar urma fie să creeze o nouă formă de societate, fie să integreze regulile comune europene într-o structură juridică existentă, însă aplicarea ar trebui să se facă pe baza unui set unic de norme armonizate la nivelul UE.
Noul concept de „Companie Europeană Unificată” ar urma să se aplice societăților cu răspundere limitată nelistate la bursă, înregistrate într-unul dintre cele 27 de state membre. Înregistrarea ar trebui să fie complet digitală și finalizată în maximum 48 de ore, cu un capital social minim de un euro. Pentru funcționarea eficientă a acestui tip de companie pe piața internă, Parlamentul susține crearea unui portal digital multilingv, administrat de Comisie, care să asigure comunicarea electronică cu autoritățile și acces facil la informații pentru investitori.
Eurodeputații propun, de asemenea, facilitarea accesului la finanțare pentru aceste companii, inclusiv prin modele alternative de finanțare, cu posibilitatea introducerii unor mecanisme opționale de protecție, precum separarea drepturilor de vot de cele economice sau distribuirea profitului pe bază contractuală, pe perioade sau plafoane limitate. Pentru atragerea și menținerea forței de muncă înalt calificate, sunt avute în vedere instrumente precum planurile de acționariat pentru angajați și opțiunile pe acțiuni.
Un alt obiectiv al inițiativei este facilitarea transferului de cunoștințe și valorificarea cercetării fundamentale, prin întărirea cooperării dintre IMM-uri, start-up-uri, scale-up-uri și instituții de cercetare. În același timp, Parlamentul susține accesul companiilor europene unificate la mecanisme specializate și accelerate de soluționare a litigiilor, care ar putea funcționa inclusiv în limba engleză.
Raportorul dosarului, René Repasi, a subliniat după vot că Uniunea Europeană trebuie să corecteze barierele care au frânat inovația în raport cu concurența globală. „Viziunea noastră pentru Compania Europeană Unificată permite înființarea unei firme în 48 de ore, complet digital și dincolo de granițe. În același timp, Parlamentul European dorește standarde sociale solide ca parte a acestui nou regim”, a declarat acesta.
Recomandările adoptate de Parlament vor fi transmise Comisiei Europene și sunt menite să influențeze forma finală a viitoarei propuneri legislative, care ar urma să fie susținută și printr-un cadru de finanțare adecvat la nivel european.

Be the first to comment