
Parchetul European (EPPO) a declanșat în Bulgaria una dintre cele mai ample operațiuni ale sale din ultimii ani, vizând o rețea transfrontalieră specializată în fraude de tip „carusel TVA”, cu un prejudiciu estimat la peste 13 milioane de euro. Potrivit instituției, peste 80 de percheziții și măsuri investigative au fost desfășurate începând de ieri în nouă orașe, inclusiv Sofia, Haskovo, Plovdiv, Ruse, Dobrich, Vratsa, Dimitrovgrad, Kozloduy și Mizia.
Operațiunea a fost realizată de Direcția Generală pentru Combaterea Criminalității Organizate din Bulgaria, cu sprijinul Agenției Naționale de Securitate. Au fost confiscate documente, telefoane mobile, monede și medalii din aur pentru investiții, precum și peste 255.000 de euro în numerar. Șase cetățeni bulgari au fost arestați.
Rețeaua vizată de EPPO acționa încă din 2019 printr-un mecanism complex de fraudare a TVA intracomunitar, folosind peste 60 de firme din Bulgaria, Grecia și România. Prin tranzacții comerciale fictive, gruparea solicita rambursări ilegale de TVA de la autoritățile fiscale, în timp ce firmele furnizoare „dispăreau” fără a achita impozitele datorate.
Una dintre scheme simula comerțul cu furaje, generând un rulaj fictiv de peste 51 milioane de euro. O altă schemă viza livrări false în sectorul construcțiilor.
Ancheta EPPO continuă la nivel transfrontalier, având în vedere structura rețelei și implicațiile financiare semnificative pentru statele membre.

Be the first to comment