
Parlamentul European transmite un nou semnal politic puternic către autoritățile din Turcia, în contextul deteriorării continue a statului de drept. Nacho Sánchez Amor, raportorul permanent al Parlamentului European pentru Turcia, aflat într-o vizită oficială între 3 și 7 decembrie 2025, s-a întâlnit pe 6 decembrie cu patru dintre cei mai cunoscuți deținuți politici din țară.
Vizita a inclus întrevederi cu Selahattin Demirtaş, fost copreședinte al partidului HDP, aflat în detenție din 2016, la penitenciarul de maximă siguranță din Edirne, precum și cu primarul Istanbulului, Ekrem İmamoğlu, filantropul Osman Kavala și avocatul și deputatul Can Atalay, toți încarcerați la penitenciarul Silivri.
Parlamentarul european a transmis celor patru deținuți solidaritatea Legislativului european și preocupările profunde privind lipsa independenței justiției și nerespectarea Constituției Turciei. În toate cazurile există hotărâri definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului sau ale Curții Constituționale din Turcia care invalidează condamnările, însă autoritățile turce refuză să le aplice.
Nacho Sánchez Amor a declarat că situația actuală reprezintă „o suspendare de facto a unor articole ale Constituției Turciei”, subliniind că arestarea lui Ekrem İmamoğlu, principalul candidat al opoziției la viitoarele alegeri prezidențiale, este „o încercare evidentă de eliminare politică”.
El a avertizat că regresul democratic al Turciei riscă să îndepărteze țara de Uniunea Europeană, în ciuda revenirii interesului pentru politica de extindere: „Drumul Turciei către Uniunea Europeană începe în locuri precum Silivri. Fără respectarea hotărârilor CEDO și ale Curții Constituționale, procesul de aderare nu poate fi revitalizat”.
Raportorul a mulțumit autorităților turce pentru facilitarea vizitei, dar a subliniat că absența măsurilor necesare pentru restabilirea statului de drept afectează fundamental încrederea politică dintre UE și Turcia.

Be the first to comment