Agenda europeană a săptămânii: Roberta Metsola vine la Chișinău, Parlamentul European discută bugetul UE și statul de drept în Ungaria

Roberta Metsola, președintele Parlamentului European. FOTO PE
Roberta Metsola, președintele Parlamentului European. FOTO PE

Săptămâna 3–9 noiembrie 2025 în Parlamentul European are, pe ordinea de zi, câteva proiecte importante. Printre acestea, se numără bugetul UE, egalitatea de gen și statul de drept în Ungaria

Dezbaterile din această săptămână din comisiile Parlamentului European vor aborda teme majore legate de viitorul buget al Uniunii, consolidarea egalității de gen, democrația în Ungaria și modernizarea legislației electorale europene.

Comisia pentru bugete va discuta miercuri cu Piotr Serafin, comisarul european responsabil pentru buget și resurse proprii, despre următorul cadru financiar multianual, Acordul interinstituțional și decizia privind resursele proprii ale Uniunii.

Între 3 și 7 noiembrie, Parlamentul marchează Săptămâna Egalității de Gen, cu o serie de evenimente dedicate rolului femeilor în educație, formare și piața muncii. Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, va deschide miercuri audierea „Leadership-ul feminin în politică”, organizată de Comisia pentru drepturile femeii și egalitatea de gen.

Tot marți, Comisia pentru afaceri constituționale va vota o propunere de modificare a Actului electoral european, pentru a permite eurodeputaților să își delege votul în perioada de dinainte și după nașterea unui copil – o inițiativă ce urmărește modernizarea și umanizarea regulilor parlamentare.

Miercuri, Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne va evalua situația statului de drept în Ungaria, la șapte ani după ce Parlamentul European a solicitat activarea procedurii prevăzute de Tratatul UE privind riscul de încălcare a valorilor fundamentale ale Uniunii.

De asemenea, marți este programat seminarul pentru corespondenții europeni acreditați la Bruxelles, organizat de Serviciul de presă al Parlamentului European, menit să faciliteze accesul jurnaliștilor la informațiile legislative și la sursele instituționale.

În plan extern, președinta Roberta Metsola va efectua luni și marți o vizită oficială la Roma, unde se va întâlni cu primarul capitalei Italiei, Roberto Gualtieri, și va susține discursuri în fața organizațiilor din sectorul agricol Coldiretti și Confagricoltura. Ea va participa, de asemenea, la evenimentul organizat de platforma Formiche și la deschiderea Sigma Summit. Vineri, Metsola se va deplasa la Chișinău, capitala Republicii Moldova.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația EUplus, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe EUplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*