
Poliția de Frontieră Română a anunțat că, doar pe Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni, au fost descoperite de la începutul anului peste 100 de documente de identitate false sau falsificate, într-o creștere semnificativă față de perioada similară a anilor anteriori.
În primele nouă luni din 2025, polițiștii de frontieră au constatat la nivel național 789 de infracțiuni de fals și uz de fals, comise de cetățeni români și străini care au încercat să traverseze frontiera folosind acte contrafăcute sau care aparțineau altor persoane.
Cele mai multe cazuri s-au înregistrat în punctele de trecere aeroportuare, în special la Otopeni, unde, potrivit datelor oficiale, în luna septembrie media a fost de un caz la fiecare două zile. Autoritățile spun că această creștere se datorează atât intensificării controalelor, cât și profesionalismului echipelor operative.
Majoritatea persoanelor depistate cu documente false sunt cetățeni români sau cetățeni din state terțe – printre care Albania, Siria, Kazahstan și Georgia – care aveau nevoie de viză pentru a călători în spațiul Schengen sau pe numele cărora existau alerte internaționale. Printre documentele cel mai des falsificate se numără acte de identitate românești, poloneze și italiene, folosite pentru deplasări ilegale către state membre Schengen.
Pentru prevenirea și combaterea fraudei documentare, Poliția de Frontieră utilizează echipamente moderne de verificare, precum comparatoare video-spectrale, lămpi UV și dispozitive portabile pentru analizarea autenticității actelor. Una dintre metodele des întâlnite pe aeroporturile internaționale este așa-numita „metodă a dublului check-in”, prin care cetățeni non-UE cumpără două bilete de avion – unul către o destinație care nu necesită viză și altul către un stat Schengen – și încearcă apoi, din zona de tranzit, să se îmbarce cu documente false către destinația europeană.
Printre cazurile recente semnalate se numără depistarea, la sfârșitul lunii septembrie, a mai multor persoane din Iran, Bangladesh, Siria și România, care au încercat să treacă frontiera folosind pașapoarte false sau cărți de identitate românești contrafăcute.
Potrivit Poliției de Frontieră, aceste rezultate se datorează unei analize de risc bine fundamentate și unei pregătiri profesionale continue a personalului. „Rezultatele obținute confirmă profesionalismul și vigilența structurilor operative și sunt recunoscute de partenerii europeni, care apreciază contribuția Poliției de Frontieră Române la consolidarea securității frontierelor externe ale Uniunii Europene”, au precizat reprezentanții instituției.
Persoanele care folosesc documente de călătorie false sau falsificate sunt cercetate pentru infracțiuni precum fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals sau tentativă de trecere ilegală a frontierei, pedepsele prevăzute de lege fiind cuprinse între 3 luni și 5 ani de închisoare.

Be the first to comment