
România și Bulgaria pregătesc lansarea unor proiecte culturale comune de interes major, cu accent pe patrimoniul comun și colaborarea în cadrul programelor europene și UNESCO. Discuțiile au avut loc în cadrul vizitei oficiale efectuate la Sofia de ministrul român al Culturii, András Demeter, la invitația omologului său bulgar, Marian Bachev.
Întrevederea a inclus atât un dialog tête-à-tête, cât și sesiuni plenare între delegațiile celor două ministere. Printre subiectele principale s-au numărat extinderea cooperării în domeniul moștenirii culturale, consolidarea cadrului juridic pentru proiectele bilaterale, dar și inițiative punctuale precum restaurarea Hanului Solacolu din București și a Mănăstirii Murfatlar din județul Constanța.
Cei doi miniștri au discutat și despre activitățile desfășurate în cadrul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD), despre implicarea în proiecte ale Centrului Regional pentru Conservarea Patrimoniului Cultural Imaterial din Europa de Sud-Est (sub egida UNESCO) și ale viitorului centru regional de arheologie subacvatică pentru Marea Neagră. A fost reafirmată și importanța conservării patrimoniului cultural material și imaterial în ambele țări.
Un punct esențial al întâlnirii a fost pregătirea unui Memorandum de Înțelegere privind cooperarea culturală, care va fi semnat cu prilejul viitoarei vizite a ministrului bulgar în România.
Programul vizitei a inclus și tururi la Galeria Sredets și Muzeul Național de Arheologie al Academiei Bulgare de Științe, puncte de reper ale patrimoniului cultural bulgar.
Din delegația română au făcut parte, alături de ministrul András Demeter, Cătălin Rădoi, însărcinat cu afaceri a.i., și Nicole Moț, consilier diplomatic al Ambasadei României la Sofia. Delegația bulgară a fost condusă de ministrul Marian Bachev și a inclus oficiali din ministerul de resort, printre care miniștrii adjuncți Todor Chobanov și Ashot Kazaryan.
Be the first to comment