Franța dărâmă guverne, România rămâne în picioare

Weekendul trecut a fost unul interesant pe ambele maluri ale Europei. La Paris, guvernul a fost demis printr-o moțiune de cenzură, într-o atmosferă de criză politică cu iz de “revoluție”. La București, scena a fost la fel de agitată – cel puțin la nivel formal: patru moțiuni de cenzură au fost aruncate în Parlament. Niciuna nu a trecut. Nici n-a tremurat ceva prin Palatul Victoria.

Am putea spune că România e o insulă de stabilitate într-o Europă care-și schimbă guvernele mai des decât vremea de toamnă? Sau am putea privi lucrurile mai pragmatic: opoziția din România nu are nici forța, nici coerența să dea jos un guvern, oricât de discutabile ar fi măsurile acestuia. Iar Bolojan, premierul care s-a obișnuit să vorbească puțin și să taie mult, pare să fi înțeles că liniștea e, uneori, cel mai bun scut.

Dar să nu ne grăbim cu aplauzele. Lipsa unui vot de neîncredere nu înseamnă automat încredere. Faptul că guvernul a rămas pe poziții nu înseamnă că oamenii sunt încântați de reformele fiscale, de disponibilizările anunțate sau de promisiunile întinse pe termen lung. Înseamnă doar că, momentan, alternativa pare și mai slabă.

Iar aici intervine diferența față de Franța. Acolo, societatea civilă și opoziția, oricât de fragmentate, reușesc să forțeze resetări. În România, tensiunile se evaporă în talk-show-uri sau proteste pasagere pe Facebook. Moțiunile au devenit un exercițiu de imagine, nu un pericol real pentru guvernare.

Ilie Bolojan nu a fost clătinat. Nu pentru că ar avea o susținere politică de neclintit, ci pentru că nimeni n-a reușit să construiască o alternativă credibilă. Asta spune mai puțin despre puterea sa și mai mult despre slăbiciunea celorlalți.

Și totuși, românii par să prefere predictibilitatea. Poate din instinct de conservare, poate din oboseală. Sau poate pentru că, după atâtea experimente politice eșuate, au ales, măcar pentru o vreme, să nu mai dea foc la casă dintr-o nemulțumire de moment.

Pentru cât timp? Rămâne de văzut. În politică, ca și în viață, echilibrul e rareori stabil pe termen lung.