
Guvernul României a adoptat în ședința din 4 septembrie 2025 o serie de acte normative importante, cu impact direct asupra educației, pieței muncii, azilului și investițiilor publice. Printre cele mai relevante decizii se numără instituirea unei noi categorii de burse pentru mamele minore, sprijin financiar pentru angajatorii care încadrează victime ale violenței sau traficului de persoane și stabilirea cotei de relocare a 300 de refugiați.
Astfel, printr-o hotărâre de guvern, a fost aprobată metodologia de acordare a burselor pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat, cu excepția liceelor militare. Vor exista patru tipuri de burse: de merit (450 lei/lună), sociale (300 lei/lună), tehnologice (300 lei/lună) și burse pentru mame minore (700 lei/lună). Această din urmă categorie este menită să combată abandonul școlar în rândul elevelor aflate în situații vulnerabile. Plata burselor se face lunar, până pe 20 ale lunii următoare, din bugetul Ministerului Educației. Bugetul total estimat pentru anul 2025 depășește 4 miliarde de lei.
Un alt act normativ modifică legislația din domeniul ocupării forței de muncă, vizând integrarea profesională a victimelor violenței domestice și traficului de persoane. Se instituie acces gratuit la cursuri de formare și o subvenție de 2.250 lei/lună pentru angajatorii care încadrează astfel de persoane, cu menținerea sprijinului financiar chiar și după încetarea măsurilor de protecție. Angajatorii vor avea obligația de a păstra confidențialitatea statutului de victimă.
Guvernul a stabilit, de asemenea, o cotă de relocare de 300 de refugiați din Egipt și Kenya – majoritatea sudanezi, eritreeni și sud-sudanezi – pentru perioada 2026–2027. Măsura se încadrează în angajamentele voluntare asumate de România în cadrul Pactului European privind Migrația și Azilul. Logistica selecției și transferului va fi asigurată prin Fondul UE pentru azil, migrație și integrare.
În domeniul infrastructurii, Executivul a aprobat o suplimentare de circa 1,8 milioane lei pentru despăgubirile legate de exproprierile necesare lărgirii la patru benzi a Centurii Rutiere a Municipiului București Sud.
Totodată, a fost aprobat bugetul de venituri și cheltuieli al Companiei Naționale UNIFARM pentru anul 2025, precum și actualizări de inventar pentru imobile aflate în administrarea mai multor ministere și instituții.
Printre memorandumele aprobate se numără cel privind reformarea pieței de energie, cu măsuri pentru scăderea etapizată a prețului la electricitate, implementarea contorizării inteligente și promovarea unui model de piață lichidă, funcțională și predictibilă.
Be the first to comment