
Consiliul Județean Cluj a dat ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare energetică a corpului A al Spitalului Clinic de Recuperare, unitate aflată în subordinea sa. Lucrările, estimate la aproape 11 milioane de lei, fără TVA, sunt finanțate prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027 și vizează modernizarea completă a clădirii principale.
„Lucrurile avansează bine și se îndreaptă în direcția potrivită în ceea ce privește această investiție din bani europeni. Scopul nostru este să reducem atât consumul de energie primară și emisiile de gaze cu efect de seră, cât și consumul anual de energie pentru încălzire. Domeniul sanitar rămâne o prioritate a forului administrativ județean”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Lucrările includ reabilitarea termică a anvelopei clădirii, înlocuirea instalațiilor termice interioare, montarea de ventiloconvectoare și sisteme moderne de furnizare a apei calde menajere, cu panouri solare și acumulatoare, precum și instalarea unui sistem fotovoltaic care va produce energie electrică alternativă. De asemenea, vor fi refăcute finisajele interioare în zonele afectate de intervenții.
Corpul A, cu un regim de înălțime D+P+9E, găzduiește secțiile de spitalizare continuă în domenii precum cardiologie, neurologie, balneologie, reumatologie, ortopedie-traumatologie, chirurgie plastică și generală. Clădirea deservește anual peste 12.000 de pacienți pe cele 403 paturi disponibile și este singura unitate cu profil de recuperare multidisciplinară din Transilvania, respectiv una dintre cele doar două existente la nivel național.
Be the first to comment