Brățara digitală, cheia distracției la Neversea Kapital București 2025. Reguli stricte de acces, sistem exclusiv de plată și proceduri clare pentru check-in și refund

Concertele Neversea. FOTO Neversea
Concertele Neversea. FOTO Neversea

Primul festival Neversea Kapital din București, programat între 4 și 6 iulie pe Arena Națională, aduce o serie de reguli esențiale privind accesul, sistemul de plată și procedurile de check-in. Cu un line-up spectaculos format din DJ internaționali de top și artiști de urban, organizatorii au stabilit un flux strict pentru a garanta siguranța și eficiența logistică a evenimentului.

Pentru a intra în festival, participanții trebuie să parcurgă procesul de check-in – online sau la locație. Cei care aleg varianta offline vor plăti o taxă suplimentară de 25 de euro per bilet. Brățara de acces este nominală și netransferabilă, iar eliberarea acesteia se face doar în baza unui cod valid și a unui act de identitate.

Minorii sub 18 ani au obligația de a prezenta, pe lângă bilet, un document de acord parental completat, iar cei sub 14 ani trebuie să fie însoțiți de un părinte. Accesul copiilor sub 7 ani este permis doar până la ora 19:00, tot în compania unui părinte.

Pentru a evita aglomerația, organizatorii recomandă ridicarea brățărilor de la punctele de pre-redeem din marile centre comerciale din București în zilele de 1–3 iulie, între orele 12:00 și 22:00. Accesul la festival începe zilnic la ora 16:00 și se încheie la ora 05:00 dimineața. Brățările se pot ridica până la ora 04:00 în fiecare zi de festival.

„Vrem să oferim o experiență sigură și organizată pentru toți participanții. Sistemul de brățări conectat la identitatea fiecărui participant ne permite să gestionăm eficient accesul și plățile în interiorul festivalului”, au transmis organizatorii Neversea Kapital.

Toate plățile din incinta festivalului se vor face exclusiv prin intermediul brățării, fără opțiunea de plată cash sau card clasic la vendori. Brățara poate fi alimentată prin top-up online sau la punctele CreditPoint din festival, cu numerar sau card. Opțiunea de refund este disponibilă doar pentru sumele încărcate online, iar cererile pot fi făcute între 9 și 14 iulie din contul de Check-in.

Accesul se face separat pentru zona General și VIP, cu intrări distincte: pe bulevardul Basarabia pentru acces general și prin str. Maior Coravu pentru VIP. Organizatorii recomandă o vestimentație adecvată vremii și respectarea listei cu obiecte interzise, disponibilă pe site-ul oficial.

Printre articolele nepermise se numără sticle, alcool, substanțe periculoase, arme albe, conserve, aparate foto profesionale și orice obiect contondent. Lista completă este publicată în regulamentul oficial Neversea Kapital.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*