
Secretarul de stat pentru afaceri europene, Orientul Mijlociu și Africa, Clara Staicu, l-a primit pe 26 iunie 2025 pe ambasadorul agreat al Republicii Cipru în România, Pericles Demetriou Stivaros, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare.
Întrevederea a reprezentat un moment simbolic în contextul celebrării a 65 de ani de relații diplomatice între cele două state și a oferit cadrul pentru reafirmarea angajamentului comun de consolidare a parteneriatului bilateral.
„Am exprimat satisfacția pentru nivelul foarte bun al relației bilaterale româno-cipriote și am reconfirmat interesul de impulsionare a dialogului politico-diplomatic, inclusiv între ministerele afacerilor externe din cele două state”, a declarat Clara Staicu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe.
Discuțiile au vizat și consolidarea cooperării economice, în condițiile în care schimburile comerciale și investițiile bilaterale au cunoscut o tendință ascendentă în ultimii ani. Partea română a subliniat importanța dezvoltării colaborării sectoriale, prin valorificarea potențialului economic neexploatat și completarea cadrului juridic bilateral.
În cadrul întrevederii, secretarul de stat Clara Staicu a transmis aprecierea față de sprijinul constant oferit de autoritățile cipriote comunității românești din Republica Cipru, considerată o veritabilă punte de legătură între cele două țări.
Pe agenda discuțiilor s-a aflat și cooperarea în plan european, mai ales în perspectiva exercitării de către Cipru a Președinției Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2026, moment în care România și-a exprimat dorința de a colabora strâns pe dosarele de interes comun.
În încheiere, oficialul român i-a transmis ambasadorului Pericles Demetriou Stivaros urări de succes în îndeplinirea mandatului în România și l-a asigurat de întregul sprijin al autorităților române.
Be the first to comment