
EVConnect și rețeaua de retail Selgros au încheiat un acord pentru instalarea a peste 40 de stații de încărcare pentru vehicule electrice în parcările magazinelor Selgros din țară. Proiectul oferă clienților acces facil la puncte de încărcare rapidă, în timpul cumpărăturilor.
Inițiativa se înscrie în demersurile Selgros de a sprijini mobilitatea sustenabilă și de a răspunde nevoilor tot mai frecvente ale utilizatorilor de vehicule electrice. Noile stații vor permite alimentarea cu energie regenerabilă, contribuind astfel la reducerea emisiilor de carbon.
Primele locații echipate sunt Selgros Brașov și Selgros Târgu Mureș. La Brașov, a fost amenajat un hub regional cu 10 posturi de încărcare: o stație de 240 kW cu două porturi CCS2, una de 150 kW cu două porturi și trei stații de câte 2×22 kW.
„Pentru noi este foarte important să oferim clienților o experiență de cumpărare excelentă. Prin instalarea în parcările magazinelor Selgros a stațiilor de încărcare destinate vehiculelor electrice, dorim să aducem un plus de confort clienților, dar și să promovăm un stil de viață sustenabil. Le mulțumim partenerilor noștri Voltrelli-EVConnect pentru colaborare!”, a declarat Robert Hellwagner, CEO Selgros România.
Încărcarea se va putea face prin aplicația mobilă Voltrelli, care oferă acces la harta stațiilor disponibile, statusul în timp real al acestora și opțiuni de plată rapidă și sigură. Pentru vehiculele care permit precondiționarea bateriei, această funcție va fi disponibilă, iar până la finalul primului semestru utilizatorii vor putea beneficia și de funcția auto-charge.
Alimentarea la noile stații va fi posibilă la tarife competitive, folosind exclusiv energie din surse regenerabile. În acest fel, Selgros și EVConnect urmăresc să încurajeze adoptarea vehiculelor electrice, oferind o soluție practică și accesibilă în proximitatea centrelor comerciale.
„Suntem încântați să colaborăm cu Selgros pentru a aduce acest proiect la viață. Prin extinderea rețelei de stații de încărcare în parcările Selgros, nu doar că răspundem unei cerințe crescânde, dar promovăm și un stil de viață sustenabil, contribuind în mod direct la un viitor mai bun pentru noi și generațiile viitoare,” a declarat Mihai Dragoș Ciobanu, CEO al EVConnect.
Be the first to comment